Prietene

luni, 26 aprilie 2010

RĂuomania #3

Ei şi ce? Ei şi ce dacă eu am o companie de suflat frunzele? Ei şi ce dacă am câştigat licitaţia? Ei şi ce dacă licitaţia era pentru suflat frunzele în toată ţara? Ei şi ce dacă am câştigat eu licitaţia? Ei şi ce dacă eu sunt ministrul m...? Am câştigat-o cinstit! Ei şi ce dacă am participat numai eu la licitaţie? Ei şi ce dacă numai eu am ştiut de licitaţie? Poate alţii nu au fost interesaţi...asta înseamnă că...Ei şi ce dacă eu am fost interesat? Ei şi ce...atât de indolent, atât de nepăsător, atât de revoltat, atât de...atât! Păi cum se poate dom'le? Ce-ţi pasă ţie cum am câştigat eu contractul, ce-ţi pasă ţie ce voi face cu atâţia bani, ce-ţi pasăăă???
Cam asta se întâmplă în ultima vreme, de fapt de ceva mai multă vreme pe la noi prin ogradă. Şi vorba aia, ograda noastră e mare, şi duce! Încă o dată milioane şi milioane se îndreaptă agale înspre buzunarele deja doldora ale unor aceştia, care nici în mormânt nu ar recunoaşte ca sunt murdari pe la toate orificiile...Păi cum, eu? Eu nu am nici o vină! Tu eşti de vină, tu eşti de vină că mă învinovăţeşti pe mine, acel eu care am putut în detrimentul tău care nu ai putut, sâc sâc sâc! Nici măcar nu mai au bunul simţ să se ascundă şi să facă toate aceste mici mari aşa zise învârteli. Nu, au început să le facă pe faţă, au început să nu le mai pese de ceea ce oamenii zic şi văd, că doar deh, cine sunt eu să mă mai uit la tine!
Mda, încet încet o să ajungem nişte bastoane pentru nişte orbi pe care să îi conducem în întuneric! Ar trebui să le cumpărăm nişte câini pentru a-i conduce, căci singuri oricum nu pot, iar noi, ca şi bastoane, suntem tot de ei conduşi! Ai vrea să înjuri, ai vrea să scuipi, ai vrea să spui, ai vrea să poţi să înduri...ai vrea să ai, ai vrea să poţi sa pleci, ai vrea să te desprinzi! Până la urmă deschizi ochii şi vezi acelaşi orb în faţa ta, acelaşi baston tu eşti.
Din nou dureros, dar deh, astea sunt, pe astea le avem...RĂUmanisme!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu