Verbul "a avea"

Tu ai. Eu nu am. Voi aveti. Eu nu am. Toti au. Eu nu am. Sau am...? Inca nu stiu daca raspunsul la aceasta intrebare este fondat sau nu, si nu vreau sa se inteleaga gresit, nu e vorba despre necesitatile mele in aceasta propozitie! Este vorba despre nevoia mereu in crestere si nestavilita a poporului roman de a avea. De a avea ceva. Orice, nu prea conteaza in general, dar sa fie ceva. In general toata lumea are...rate la banci, masini, case/apartamente. Daca nu ai macar una dintre astea, atunci poate ai un copac, vreun teren in varful dealului pe care speri ca incalzirea globala sa il faca un colt de rai. Daca nu ai nici atat, atunci ai macar un scuter, o tiriboanta dinaia ca daca trece tirul pe langa tine crezi ca a trecut acceleratul. Daca nici scuterul nu il ai...pai atunci cu siguranta ai langa tine pe cineva. Pe cineva pe care iti place sa il/o mangai, sa ii soptesti vorbe frumoase la ureche, sa te joci cu el/ea...Oricine ar fi acest personaj, in speranta ca nu este vorba despre nici un prieten imaginar, atunci iti place sa il alinti fata de altii cu apelativul "Al meu / A mea". Si uite asa ai ajuns sa detii si tu ceva! Dar oare cum se simte saracul "prieten" cand isi aude stapana/ul cum i se adreseaza vecinului de masa vorbind despre tine: "Cine? Al meu? Vezi-ti fa de treaba ca al meu nu face el asa ceva!". Si uite asa ai ajuns un prieten imaginar, o papusa masculina/gonflabila, o oarescine la un moment dat nefolositoare si etichetata ca si "scoasa din uz" sau "devalorizata". Asta da proprietate! Nu poti sa fi nici macar frustrat, nici macar suparat, nu ai cum, esti doar o caramida intr-un perete, o caramida peste care se astern tot mai groase straturile de lavabila ce cu trecerea timpului iti sterg toate simturile. Dar proprietatea esti tu si nebagat/a in seama, astepti cuminte ca cineva sa vina sa te reevalueze, sa te aleaga dintre multi/e altii/ele, sa te curete de lavabila si sa iti ofere primul nou strat...al tau!