Arian se ridică de jos, trăgând adânc aer în piept. Aşteptă câteva secunde până ce realiză ce se întâmplă şi unde se află. Apoi îi mai trebuiră aproape un minut ca să proceseze toate informaţiile pe care le primise de la „Apa”. Şi-a dat seama că în forma lui actuală, corpul procesa toate aceste informaţii mult mai repede decât corpul materializat. Se îndreptă către scaunele piloţilor şi întinse mâna până ce atinse geamul. Astfel transmise şi ultimele informaţii „Apei”, rugând-o totodată să le dea răgazul să plece din acea zonă.
Se întoarse către pasagerii navei, care nu scoseseră un cuvânt până atunci şi li se adresă:
- O să plecăm de aici, Arian nu era deloc fericit când spunea acest lucru, deoarece Eoma exista în fiecare sinapsă din creierul său. Ce o să vedeţi afară s-ar putea să fie puţin cam înfricoşător, dar să sperăm că nu trebuie să ne schimbăm strategia. Ideea e că în momentul în care trapa se va deschide şi apa va fi golită din hangar, avem mai puţin de jumătate de minut ca să ne ridicăm şi să armăm tunul pentru coordonatele de acasă, înainte ca nenorocitele de nave de mai sus să înceapă să tragă.
„Apa” începea să scadă şi în curând hangarul era gol, ceea ce le-a permis să pornească nava şi să aştepte deschiderea trapei. Arian a introdus de data această manual coordonatele către casă, deoarece din acest punct nu mai era nici o problemă dacă cineva avea să descopere coordonatele. Intenţiona să afle care a fost motivul pentru care stick-ul nu a funcţionat, fiind sigur că l-a configurat pentru întoarcerea acasă. Îşi dorea ca această planetă şi aceste noi coordonate să rămână în log-ul navei. Putea astfel ca mai târziu să se întoarcă să o vadă pe Eoma.
Un sunet puternic îl trezi din gândurile lui. Îşi aruncă privirea în sus, observând trapa cum începe să se deschidă. Cerul era la fel cum îl lăsaseră, împânzit de nemiloasele nave invadatoare. Trebuia să se ridice cât mai repede deasupra platformei deoarece suprafaţa acesteia deja era de un roşu încins, culoare oferită de apa care se evapora la atingerea platformei, eliberând o cantitate foarte mare de vapori în atmosferă. Toate navele de deasupra şi-au încetat activitatea privind spectacolul oferit de suprafaţa oceanului devenită roşie acum. Aburii produşi prin evaporare începeau să se ridice către înaltul cerului, înspre ele. Arian nu a mai stat să privească şi ei spectacolul vizual impresionant, ci a armat tunul şi a tras cu particulele ionizate la câţiva metri în faţa navei. Ştia că nu o să dureze mult până când navele de deasupra aveau să înceapă din nou atacul. Un nou rând de proiectile le-ar putea distruge pentru totdeauna posibilitatea de a dispărea din acel loc.
- Dumnezeu să va aibă în pază! le transmise el celor de sub el, o expresie ce a folosit-o instinctiv, în secunda următoare aducându-şi aminte despre inexistenţa acestei zeităţi montată la superlativ în minţile oamenilor. Cu toate acestea era un mod de a exprima dorinţă de a fi salvaţi şi de a scăpa de invadatori.
Intră în gaura de vierme chiar în momentul în care navele de luptă au apărut la un nivel atât de jos şi atât de aproape de platforme încât proiectilele lansate puteau să provoace daune serioase învelişului exterior al acestora. Dar nu a mai reuşit să vadă urmarea. Îşi imagină doar că tactica folosită era una dintre cele mai bune, planeta obligând navele să coboare la nivelul apei, ceaţa ascunzând privirilor platformele. De la acest nivel nu se vor mai putea ridica deoarece deasupra lor furtuna începuse să se formeze. Totul dispăru în următorul moment.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu