Dusul Social. Extinctia #4

Arian deschise ochii şi începu să tuşească violent, simţindu-şi plămânii plini de apă. Se chinuia să elimine apa şi să găsească o gură proaspătă de oxigen, care nu întârzie să apară. Un înger era aplecat asupra lui, preocupat cu readucerea lui la viaţă. Buzele îngerului blond se apropiară de buzele lui Arian, oferindu-i un val de aer cald în tot corpul, împreună cu un frison şi un fad sentiment de excitare. Vederea începea să îi funcţioneze mai bine, în curând fiind în parametrii optimi, aşteptând cu nerăbdare să privească îngerul în ochi şi să îi mulţumească. Se uită la ea, o zeitate coborâtă pe pământ pentru a-l salva de la innec. Perfecţiunea era definită folosind persoana care stătea în faţa lui şi care acum manevra câteva aparate. Din câte putea să observe se aflau la infirmerie, lumina albă, aparatele cu suntele lor constante şi curăţenia specifică acestor locuri întărindu-i această presupunere. Apoi mai era ea, îngerul, cea care îmbrăcată în totalitate în alb, cu părul prins în coadă şi acum cu gura acoperită de o mască, ea, cea care îl salvase de la o moarte cruntă.
- Bine ai revenit printre noi, Arian! îi şopti ea la ureche, aruncând către el un parfum dulce şi îndeajuns de incitant încât să îţi doreşti să îl mai simţi încă odată şi încă odată şi încă odată. Ar fi fost păcat să fie pierdut un specimen ca şi tine, continuă ea pe acelaşi ton şmecheresc. Dacă nu am ştii că vii de pe altă planetă, aş fi crezut că eşti unul dintre ai noştri...te trădează corpul!
Lui Arian îi era încă greu să vorbească, la prima încercare se inneca din nou şi începu să tuşească convulsiv, eliminând apa ce îi mai rămăsese în plămâni. Ce i se părea ciudat, era faptul că nanoboţii nu au intrat până acum în funcţiune, şi că plămânii îl dureau. Ar fi trebuit să îşi revină complet până în acest moment, corpul lui să reacţioneze singur la apa aflată încă în plămâni şi să o elimine din sistem. Nu îşi putea da seama de ce nu s-a întâmplat acest lucru.
O durere intensă în creierul lui Arian îl făcu să se chircească pe masă de durere, pentru ca în următoarea secundă, durerea să dispară la fel de brutal cum şi apăruse. În urma sa, însă activitatea neuronală a crescut simţitor şi Arian a început să aibă flashback-uri cu ceea ce în curând a realizat că ar fi această nouă specie peste care au dat acum. Cumva, şi încă nu ştia cum, cineva i-a oferit tot necesarul de informaţie pentru a şti cu cine avea de a face. Acum ştia că nu erau pe Pământ, ci pe o planetă dintr-un alt sistem solar într-un timp nu foarte îndepărtat de cel de pe Pământ. Planeta era aproape în întregime acoperită de ape, şi cei care au populat planeta, sunt imigranţi pământeni.