Atunci când crezi că nimic nu mai poate fi schimbat şi drumul ales e cel care te conduce, atunci simţi că ceva se modifică…simţi ceva că tremură în interiorul tău şi realizezi că drumul e cel care merge pe sensul opus şi că tot ce ai de făcut e să te întorci cu spatele la fals şi să îmbrăţişezi realitatea!
Analiza mişcărilor Andreei trebuia făcută la un moment dat şi într-o situaţie reală, ţinea neaparat să vadă cu cât sânge rece este dotată, şi cum reacţionează în situaţii limită. Tocmai din această cauză o forţa acum, o presa să facă nişte mişcări şi să ia nişte decizii nu tocmai ortodoxe. Acesta era motivul pentru care se ţinea atât de aproape de maşina ei. „E spre binele ei” îşi spuse el, „nu avem nevoie de oameni slabi, oameni incapabili să îşi stăpânească emoţiile, oameni fără reacţie”. O urmărea cum intră în depăşiri cu uşurinţă şi atât de calm, vedea fumul pe care îl scotea maşina ei pe ambele ţevi de eşapament, la fiecare schimbare de viteză. Putea astfel să îşi dea seama când a făcut bine că a schimbat într-o viteză inferioară, sau când a schimbat prea repede într-o viteză superioară, urmând să forţeze motorul şi să piardă câteva sutimi de secundă până ajungea din nou motorul la turaţia dorită. Era un timp preţios, de care se pare că era foarte conştientă, şi încerca să îl folosească cât mai bine putea şi cu greşeli cât mai puţine.
Rulau deja de ceva vreme pe un drum cu o singură bandă pe sens, astfel că depăşirile deveneau din ce în ce mai dificile şi mai periculoase, mai ales că drumul era presărat cu numeroase curbe, multe dintre acestea fără vizibilitate. Ceru calculatorului de bord să îi activeze GPS-ul, în cadrul căruia putea selecta opţiunea de termosenzitivitate pe o rază de 5 km, afişându-i ca urmăre a triangulaţiei făcute de cei douăzecişipatru de sateliţi, toate maşinile din acel perimetru, după semnătura termică. Avea astfel şi o vedere asupra a ceea ce urmă să apară după curbele acelea periculoase. Ii plăcea să aibă tot timpul maşina echipată cu cele mai noi invenţii şi gadget-uri. Considera utila existenţa oricăror gadget-uri, mai ales că ultimele generaţii au devenit atât de mici, încât pot fi stocate cantităţi impresionante din diferite modele fără a rămâne în lipsă de spaţiu.
Telefonul începu să bâzâie, şi îi apăru un zâmbet în colţul gurii uitându-se la Robert, pasagerul colectat de la ultima locaţie, care parcă se ruga să nu răspundă la telefon, datorită traficului în care circulau şi mai ales vitezelor cu care circulau.
- Da, vă rog! răspunse la telefon, dar prin conectivitatea telefonului din maşină, astfel că mâinile îi puteau rămâne concentrate pe condus. Se auziră câteva interferenţe ca şi când s-ar pierde semnalul, caz în care a intervenit calculatorul de bord pentru a le elimina şi a încerca să stabilească o frecvenţă cât mai bună şi să lărgească lungimea de bandă pe care era transmisă convorbirea pentru ca aceasta să poată fi realizată în condiţii optime. Acest lucru a durat nu mai mult de câteva secunde, timp în care, Arian şi misteriosul interlocutor, aşteptau liniştiţi anunţul care nu întârzie să apară: „Domnilor, conexiunea a fost restabilită, linia e liberă şi convorbirea este criptată în 512 biti”.
- Excelent! spuse el către vocea de mai devreme, şi acum, să trecem mai departe...Cu ce să te ajut, Jhon? întrebă el în chineză, interlocutorul lui vorbind aceeaşi limbă, ceea ce însemna că puteau să vorbească liniştiţi fără să fie intimidaţi de Robert, pentru că acesta oricum nu înţelegea nimic.
- A apărut o problemă în zona 51, Arian! Avem nevoie de tine acolo, am pierdut legătura cu baza, şi ultima convorbire îţi era adresată. Erau „Ei”, cerând să discute cu tine. Nu ştim încă de ce a fost necesar acest blocaj al zonei 51, dar speram să poţi dezlega tu misterul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu