La fel ca şi toţi ceilalalti, Arian observă un corp parcă sculptat, dar lovit de trecerea anilor. Părul îi era alb şi prins într-o coadă lungă, împletită, iar pe frunte ridurile îi arătau trecerea nemiloasă a anilor. Pielea era puţin lăsată dar acest lucru Arian a putut să îl observe doar când se apropie de el. Muşchii în schimb îi erau toţi proeminenţi şi puternici. Chipul avea trăsături colţuroase, dure, cu nasul ascuţit şi ochii puţin intraţi în orbite. Aducea puţin cu chipul frumos al Eomei. În dreapta conducătorului stătea o femeie în vârstă, dar de o frumuseţe rară. Acum a văzut Arian cu cine seamănă întradevăr Eoma. Timp de câteva secunde nu îşi putu dezlipi privirea de la chipul acelei femei, peste ale cărei trăsături timpul nu îşi spuse cuvântul la fel ca şi peste chipul bărbatului ei.
Arian alese să îngenuncheze singur, pentru că nu mai avea dispoziţia să piardă timpul cu certuri pe teme atât de puerile ca şi: „Eu nu îngenunchez în faţa nimănui!”.
- Mărite conducător Strah, am venit în faţa ta pentru a-mi oferi cunoştinţele primite de la „Apa” şi pentru a vă ajuta să scăpaţi de invazia ce vă aşteaptă la suprafaţă. De asemenea aş dori ca de îndată ce mă veţi asculta să ne lăsaţi pe mine şi echipajul meu să plecăm deoarece avem o misiune importantă de îndeplinit...
- Tăcere, sclavule! tună Strah, la auzul căruia Arian abia se abţinu să nu se ridice şi să îl omoare. Cum îţi permiţi să vii în faţa mea şi să îmi vorbeşti Mie, cel care deţine controlul clanului Mahoo’?
- Tată, interveni şi Eoma în apărarea lui Arian, cred că mai bine l-ai asculta pentru că a primit învăţăturile „Apei”. Acum în el se află toată istoria noastră şi toată istoria lumii în care trăim! Tot ce „Apa” ştie, l-a învăţat şi pe el. Eoma se aplecă umilă şi supusă în faţa tatălui sau în speranţa ca cuvintele ei au fost auzite şi înţelese.
- Spune-mi de unde vii, sclavule! Strah continuă pe acelaşi ton de parcă nici măcar nu auzise ceea ce Eoma îi spuse mai devreme.
- Pentru Arian era deja prea mult şi nu neapărat pentru că nu mai putea să îndure cuvintele pe care Strah i le adresa, ci pentru că deja simţea că pierde prea mult timp şi dacă ar mai fi rămas în aceeaşi poziţie cine ştie unde s-ar mai ajunge.
- Se ridică în picioare şi observă chipul îngâmfat al lui Strah cum rămâne şocat de gestul lui. Se uită fix în ochii lui şi îi spuse:
- Ascultă-mă bine, pentru că nu o să îţi spun a doua oară! Voi existaţi aici, pentru că aşa vrea planeta aceasta, pentru că aşa vor locuitorii săi, pentru că aşa vrea „Apa”. Aţi fost acceptaţi să coexistaţi pentru că la început le-a fost milă de voi şi de copiii voştri, aşa că v-au oferit adăpost în adâncurile oceanelor. Aţi avut noroc cu faptul că prima voastră construcţie recicla absolut totul, nu aţi eliminat nici o toxină în apă...credeţi-mă când vă spun că dacă aţi fi umplut cu cea mai mică moleculă de toxină apa, aţi fi fost striviţi într-o clipă. Existenţa voastră v-a fost îndelung monitorizată şi shamanul a primit informaţia tocmai pentru a realiza tranziţia în totalitate şi pentru a putea fi acceptaţi ca şi fii planetei, fii oceanelor, fii „Apei”. Problema a fost că el nu a putut să suporte o cantitate prea mare de informaţie, astfel că „Apa” a trebuit să se selecteze cele mai importante lucruri pe care voi trebuie să le ştiţi pentru a coexista în pace. Se pare că acest proiect a fost de bun augur, pentru că în scurt timp aţi fost acceptaţi în sânul familiei.
- De unde ştii tu toate acestea, sclavule? vocea lui Saher îşi pierduse din aroganţa impunătoare de mai devreme.
- Dacă îmi mai zici o dată „sclavule”, am să vin lângă tine şi am să îţi rup mână cu care vrei să scoţi acea armă de la brâu, apoi am să îţi rup piciorul de sprijin şi în momentul în care vei fi în genunchi în faţa mea urlând de durere, am să te lovesc în frunte atât de puternic încât mâna mea va intra în cutia ta craniană şi va ieşi de acolo împreună cu creierii tăi gelatinoşi şi albi! Arian a exprimat această ameninţare atât de clar, cu o voce calmă şi cu ochii aţintiţi în ochii conducătorului încât acesta a ales să se prăbuşească pe scaunul său. Părea obosit şi Arian vedea acum pe chipul lui o mulţime de sentimente contradictorii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu