RĂuomania #3

Ei şi ce? Ei şi ce dacă eu am o companie de suflat frunzele? Ei şi ce dacă am câştigat licitaţia? Ei şi ce dacă licitaţia era pentru suflat frunzele în toată ţara? Ei şi ce dacă am câştigat eu licitaţia? Ei şi ce dacă eu sunt ministrul m...? Am câştigat-o cinstit! Ei şi ce dacă am participat numai eu la licitaţie? Ei şi ce dacă numai eu am ştiut de licitaţie? Poate alţii nu au fost interesaţi...asta înseamnă că...Ei şi ce dacă eu am fost interesat? Ei şi ce...atât de indolent, atât de nepăsător, atât de revoltat, atât de...atât! Păi cum se poate dom'le? Ce-ţi pasă ţie cum am câştigat eu contractul, ce-ţi pasă ţie ce voi face cu atâţia bani, ce-ţi pasăăă???
Cam asta se întâmplă în ultima vreme, de fapt de ceva mai multă vreme pe la noi prin ogradă. Şi vorba aia, ograda noastră e mare, şi duce! Încă o dată milioane şi milioane se îndreaptă agale înspre buzunarele deja doldora ale unor aceştia, care nici în mormânt nu ar recunoaşte ca sunt murdari pe la toate orificiile...Păi cum, eu? Eu nu am nici o vină! Tu eşti de vină, tu eşti de vină că mă învinovăţeşti pe mine, acel eu care am putut în detrimentul tău care nu ai putut, sâc sâc sâc! Nici măcar nu mai au bunul simţ să se ascundă şi să facă toate aceste mici mari aşa zise învârteli. Nu, au început să le facă pe faţă, au început să nu le mai pese de ceea ce oamenii zic şi văd, că doar deh, cine sunt eu să mă mai uit la tine!
Mda, încet încet o să ajungem nişte bastoane pentru nişte orbi pe care să îi conducem în întuneric! Ar trebui să le cumpărăm nişte câini pentru a-i conduce, căci singuri oricum nu pot, iar noi, ca şi bastoane, suntem tot de ei conduşi! Ai vrea să înjuri, ai vrea să scuipi, ai vrea să spui, ai vrea să poţi să înduri...ai vrea să ai, ai vrea să poţi sa pleci, ai vrea să te desprinzi! Până la urmă deschizi ochii şi vezi acelaşi orb în faţa ta, acelaşi baston tu eşti.
Din nou dureros, dar deh, astea sunt, pe astea le avem...RĂUmanisme!

Dusul Social. Extinctia #6

Arian se ridică de jos, trăgând adânc aer în piept. Aşteptă câteva secunde până ce realiză ce se întâmplă şi unde se află. Apoi îi mai trebuiră aproape un minut ca să proceseze toate informaţiile pe care le primise de la „Apa”. Şi-a dat seama că în forma lui actuală, corpul procesa toate aceste informaţii mult mai repede decât corpul materializat. Se îndreptă către scaunele piloţilor şi întinse mâna până ce atinse geamul. Astfel transmise şi ultimele informaţii „Apei”, rugând-o totodată să le dea răgazul să plece din acea zonă.
Se întoarse către pasagerii navei, care nu scoseseră un cuvânt până atunci şi li se adresă:
- O să plecăm de aici, Arian nu era deloc fericit când spunea acest lucru, deoarece Eoma exista în fiecare sinapsă din creierul său. Ce o să vedeţi afară s-ar putea să fie puţin cam înfricoşător, dar să sperăm că nu trebuie să ne schimbăm strategia. Ideea e că în momentul în care trapa se va deschide şi apa va fi golită din hangar, avem mai puţin de jumătate de minut ca să ne ridicăm şi să armăm tunul pentru coordonatele de acasă, înainte ca nenorocitele de nave de mai sus să înceapă să tragă.
„Apa” începea să scadă şi în curând hangarul era gol, ceea ce le-a permis să pornească nava şi să aştepte deschiderea trapei. Arian a introdus de data această manual coordonatele către casă, deoarece din acest punct nu mai era nici o problemă dacă cineva avea să descopere coordonatele. Intenţiona să afle care a fost motivul pentru care stick-ul nu a funcţionat, fiind sigur că l-a configurat pentru întoarcerea acasă. Îşi dorea ca această planetă şi aceste noi coordonate să rămână în log-ul navei. Putea astfel ca mai târziu să se întoarcă să o vadă pe Eoma.
Un sunet puternic îl trezi din gândurile lui. Îşi aruncă privirea în sus, observând trapa cum începe să se deschidă. Cerul era la fel cum îl lăsaseră, împânzit de nemiloasele nave invadatoare. Trebuia să se ridice cât mai repede deasupra platformei deoarece suprafaţa acesteia deja era de un roşu încins, culoare oferită de apa care se evapora la atingerea platformei, eliberând o cantitate foarte mare de vapori în atmosferă. Toate navele de deasupra şi-au încetat activitatea privind spectacolul oferit de suprafaţa oceanului devenită roşie acum. Aburii produşi prin evaporare începeau să se ridice către înaltul cerului, înspre ele. Arian nu a mai stat să privească şi ei spectacolul vizual impresionant, ci a armat tunul şi a tras cu particulele ionizate la câţiva metri în faţa navei. Ştia că nu o să dureze mult până când navele de deasupra aveau să înceapă din nou atacul. Un nou rând de proiectile le-ar putea distruge pentru totdeauna posibilitatea de a dispărea din acel loc.
- Dumnezeu să va aibă în pază! le transmise el celor de sub el, o expresie ce a folosit-o instinctiv, în secunda următoare aducându-şi aminte despre inexistenţa acestei zeităţi montată la superlativ în minţile oamenilor. Cu toate acestea era un mod de a exprima dorinţă de a fi salvaţi şi de a scăpa de invadatori.
Intră în gaura de vierme chiar în momentul în care navele de luptă au apărut la un nivel atât de jos şi atât de aproape de platforme încât proiectilele lansate puteau să provoace daune serioase învelişului exterior al acestora. Dar nu a mai reuşit să vadă urmarea. Îşi imagină doar că tactica folosită era una dintre cele mai bune, planeta obligând navele să coboare la nivelul apei, ceaţa ascunzând privirilor platformele. De la acest nivel nu se vor mai putea ridica deoarece deasupra lor furtuna începuse să se formeze. Totul dispăru în următorul moment.

Dependenta...

Ce poate sa insemne dependenta asta? Oare e necesitatea intelectului de a-si arunca naibii orice urma de normalitate si de a se scufunda intr-o mocirla din care nu ai cum sa iesi curat? Sau poate inseamna ca orice fibra din corpul tau cere satisfacerea unei necesitati, cerere la care nu ai cum sa te impotrivesti. O eventuala impotrivire inseamna a-ti provoca tu insuti durere, ceea ce corpul nu prea accepta. Cand putem sa stim daca suntem dependenti?...unii ar spune ca fiecare om are cel putin o dependenta pe care la un moment dat o constientizeaza si incearca sa scape de ea. Altii ar spune ca dependenta ar putea avea o definitie doar daca privim in directia viciilor la care din nou ne supunem corpurile. Tind sa merg cu a doua ipoteza, ceea ce ma pune la adapost intr-un anumit mod de atacurile celorlalte tipuri de dependente...ciocolata, mancatul, imbracatul, banii, socializare! As merge pe ideea tutunului, a alcoolului, a drogurilor, adrenalina. Acestea din urma sunt cele de care intradevar ar trebui sa ne fie frica si de care ar trebui sa ne ferim, dar din pacate, de cele mai multe ori interactionam atat de mult cu ele in viata de zi cu zi incat suntem aproape imuni la ele. Atatia oameni vezi fumand, oriunde ai merge, incat nu ti se pare nimic anormal. Atata alcool se consuma incat daca s-ar opri productia mondiala pentru doar o singura zi, toate depozitele ar fi goale in a doua zi! Adrenalina este cea care produce victime. Ce e pacat la adrenalina e ca de cele mai multe ori fura vietile tinerilor pe care "tremura carnea" cand ating o motocicleta al carui indicator de viteza arata ca poate sa il duca la 300 de km/h, sau la vederea a peste 18000 de turatii. Ca sa nu mai zic de parapante, parasutism, bungee, base jump, freeride, alpinism, toate acestea fiind doar cateva dintre activitatile ce stimuleaza glanda producatoare de epinefrina.
In nici un caz nu am omis deliberat dependenta cea mai grava...drogurile. Ca sunt droguri usoare gen marijuana, hasis, opium, sau halucinogene ca LSD sau ca sunt droguri sintetice cum ar fi Ecstasy, sau metadona, crack-ul, cred ca toate palesc in fata cocainei. Cocaina sau "coca", cum o numesc multi, este cea care folosita de doar cateva ori produce dependenta, proportional cu cresterea dozei de administrare. "Astfel, cocaina oferă senzaţia subiectivă a creşterii performanţelor şi forţei fizice, precum şi creşterea obiectivă a anduranţei şi a nivelului maxim de solicitare, până la epuizarea totală a rezervelor psihice ale individului. Sub acţiunea continuă a cocainei, nevoia de somn este neglijată, asemenea senzaţiei de foame, astfel încât individul poate renunţa mai mult timp la aportul alimentar. Dispare sentimentul de oboseală şi epuizare, dispoziţia se ameliorează iar mobilizarea creşte.
Desigur, toate acestea pot fi susţinute doar un timp limitat. Slăbirea, oboseala, epuizarea, degradarea fizică şi, în ultimă instanţă, insuficienţa funcţională sunt consecinţele utilizării pe timp îndelungat a substanţei, pe lângă care apare dependenţa psihică severă care la nici o substanţă nu se instalează atât de puternic, în timp atât de scurt ca la cocaină." Da, din pacate, acestea sunt fenomenele, pentru asa ceva omul este dispus sa indure fenomenul ulterior de sevraj care apare in cazul incercarii dezintoxicarii. Apar chiar tendinte suicidale, dar cu toate acestea, oamenii continua sa traiasca dependenti, distrusi, impovarati, umiliti de cele mai multe ori. Inevitabil se ajunge la o detasare sociala inspre grupuri a caror apartenenta transforma ideea de socializare in dependenta unilaterala fata de tot felul de droguri.
Ce am vrut sa spun pana la urma e ca toti cei care fac aceste lucruri, toti cei pentru care a te impotrivi acestor dependente inseamna imposibilitate, toti sunt doar niste oameni slabi, sunt niste lasi. Lasi care se ascund in spatele unor false senzatii produse de sistemul simpatic ca urmare a administrarii dozelor zilnice. Realitatile alterate in care traiesc nu le produce decat satisfactie imaginara si regrete ulterioare! E bine totsui daca mai sunt capabili sa constientizeze regretele...

Dusul Social. Extinctia #5

La fel ca şi toţi ceilalalti, Arian observă un corp parcă sculptat, dar lovit de trecerea anilor. Părul îi era alb şi prins într-o coadă lungă, împletită, iar pe frunte ridurile îi arătau trecerea nemiloasă a anilor. Pielea era puţin lăsată dar acest lucru Arian a putut să îl observe doar când se apropie de el. Muşchii în schimb îi erau toţi proeminenţi şi puternici. Chipul avea trăsături colţuroase, dure, cu nasul ascuţit şi ochii puţin intraţi în orbite. Aducea puţin cu chipul frumos al Eomei. În dreapta conducătorului stătea o femeie în vârstă, dar de o frumuseţe rară. Acum a văzut Arian cu cine seamănă întradevăr Eoma. Timp de câteva secunde nu îşi putu dezlipi privirea de la chipul acelei femei, peste ale cărei trăsături timpul nu îşi spuse cuvântul la fel ca şi peste chipul bărbatului ei.
Arian alese să îngenuncheze singur, pentru că nu mai avea dispoziţia să piardă timpul cu certuri pe teme atât de puerile ca şi: „Eu nu îngenunchez în faţa nimănui!”.
- Mărite conducător Strah, am venit în faţa ta pentru a-mi oferi cunoştinţele primite de la „Apa” şi pentru a vă ajuta să scăpaţi de invazia ce vă aşteaptă la suprafaţă. De asemenea aş dori ca de îndată ce mă veţi asculta să ne lăsaţi pe mine şi echipajul meu să plecăm deoarece avem o misiune importantă de îndeplinit...
- Tăcere, sclavule! tună Strah, la auzul căruia Arian abia se abţinu să nu se ridice şi să îl omoare. Cum îţi permiţi să vii în faţa mea şi să îmi vorbeşti Mie, cel care deţine controlul clanului Mahoo’?
- Tată, interveni şi Eoma în apărarea lui Arian, cred că mai bine l-ai asculta pentru că a primit învăţăturile „Apei”. Acum în el se află toată istoria noastră şi toată istoria lumii în care trăim! Tot ce „Apa” ştie, l-a învăţat şi pe el. Eoma se aplecă umilă şi supusă în faţa tatălui sau în speranţa ca cuvintele ei au fost auzite şi înţelese.
- Spune-mi de unde vii, sclavule! Strah continuă pe acelaşi ton de parcă nici măcar nu auzise ceea ce Eoma îi spuse mai devreme.
- Pentru Arian era deja prea mult şi nu neapărat pentru că nu mai putea să îndure cuvintele pe care Strah i le adresa, ci pentru că deja simţea că pierde prea mult timp şi dacă ar mai fi rămas în aceeaşi poziţie cine ştie unde s-ar mai ajunge.
- Se ridică în picioare şi observă chipul îngâmfat al lui Strah cum rămâne şocat de gestul lui. Se uită fix în ochii lui şi îi spuse:
- Ascultă-mă bine, pentru că nu o să îţi spun a doua oară! Voi existaţi aici, pentru că aşa vrea planeta aceasta, pentru că aşa vor locuitorii săi, pentru că aşa vrea „Apa”. Aţi fost acceptaţi să coexistaţi pentru că la început le-a fost milă de voi şi de copiii voştri, aşa că v-au oferit adăpost în adâncurile oceanelor. Aţi avut noroc cu faptul că prima voastră construcţie recicla absolut totul, nu aţi eliminat nici o toxină în apă...credeţi-mă când vă spun că dacă aţi fi umplut cu cea mai mică moleculă de toxină apa, aţi fi fost striviţi într-o clipă. Existenţa voastră v-a fost îndelung monitorizată şi shamanul a primit informaţia tocmai pentru a realiza tranziţia în totalitate şi pentru a putea fi acceptaţi ca şi fii planetei, fii oceanelor, fii „Apei”. Problema a fost că el nu a putut să suporte o cantitate prea mare de informaţie, astfel că „Apa” a trebuit să se selecteze cele mai importante lucruri pe care voi trebuie să le ştiţi pentru a coexista în pace. Se pare că acest proiect a fost de bun augur, pentru că în scurt timp aţi fost acceptaţi în sânul familiei.
- De unde ştii tu toate acestea, sclavule? vocea lui Saher îşi pierduse din aroganţa impunătoare de mai devreme.
- Dacă îmi mai zici o dată „sclavule”, am să vin lângă tine şi am să îţi rup mână cu care vrei să scoţi acea armă de la brâu, apoi am să îţi rup piciorul de sprijin şi în momentul în care vei fi în genunchi în faţa mea urlând de durere, am să te lovesc în frunte atât de puternic încât mâna mea va intra în cutia ta craniană şi va ieşi de acolo împreună cu creierii tăi gelatinoşi şi albi! Arian a exprimat această ameninţare atât de clar, cu o voce calmă şi cu ochii aţintiţi în ochii conducătorului încât acesta a ales să se prăbuşească pe scaunul său. Părea obosit şi Arian vedea acum pe chipul lui o mulţime de sentimente contradictorii.

Verbul "a avea"

Tu ai. Eu nu am. Voi aveti. Eu nu am. Toti au. Eu nu am. Sau am...? Inca nu stiu daca raspunsul la aceasta intrebare este fondat sau nu, si nu vreau sa se inteleaga gresit, nu e vorba despre necesitatile mele in aceasta propozitie! Este vorba despre nevoia mereu in crestere si nestavilita a poporului roman de a avea. De a avea ceva. Orice, nu prea conteaza in general, dar sa fie ceva. In general toata lumea are...rate la banci, masini, case/apartamente. Daca nu ai macar una dintre astea, atunci poate ai un copac, vreun teren in varful dealului pe care speri ca incalzirea globala sa il faca un colt de rai. Daca nu ai nici atat, atunci ai macar un scuter, o tiriboanta dinaia ca daca trece tirul pe langa tine crezi ca a trecut acceleratul. Daca nici scuterul nu il ai...pai atunci cu siguranta ai langa tine pe cineva. Pe cineva pe care iti place sa il/o mangai, sa ii soptesti vorbe frumoase la ureche, sa te joci cu el/ea...Oricine ar fi acest personaj, in speranta ca nu este vorba despre nici un prieten imaginar, atunci iti place sa il alinti fata de altii cu apelativul "Al meu / A mea". Si uite asa ai ajuns sa detii si tu ceva! Dar oare cum se simte saracul "prieten" cand isi aude stapana/ul cum i se adreseaza vecinului de masa vorbind despre tine: "Cine? Al meu? Vezi-ti fa de treaba ca al meu nu face el asa ceva!". Si uite asa ai ajuns un prieten imaginar, o papusa masculina/gonflabila, o oarescine la un moment dat nefolositoare si etichetata ca si "scoasa din uz" sau "devalorizata". Asta da proprietate! Nu poti sa fi nici macar frustrat, nici macar suparat, nu ai cum, esti doar o caramida intr-un perete, o caramida peste care se astern tot mai groase straturile de lavabila ce cu trecerea timpului iti sterg toate simturile. Dar proprietatea esti tu si nebagat/a in seama, astepti cuminte ca cineva sa vina sa te reevalueze, sa te aleaga dintre multi/e altii/ele, sa te curete de lavabila si sa iti ofere primul nou strat...al tau!

Englezisme

Ohh Crap! Good Lord! Oh my God, sau mai nou OMG! Howdy! Hi - ce mai vrea sa insemne si asta?!? nici asa nici asa...nicicum! Te iubesc nu mai suna fancy, ci trebuie sa folosim "i love you" completat eventually cu un "babe/baby" la sfarsit. Nu mai e de un secol sfarsit de saptamana ci ne indreptam spre week-end. Ne lovim cu capul de toti peretii si nu mai zicem "Au" ci zicem "Ouch"! Nimic nu mai este al meu, ci "everything is mine". De multe ori isi pierde sensul si vesnica si inradacinata noastra intrebare "Ce faci?", in detrimentul lui "How are u?". De ce sa zici bine, cand poti sa zici OK? De ce sa zici da, cand poti sa zici YES? De ce sa zici nu, cand poti sa zici NOPE? De ce sa scrii Ski, cand poti sa scrii Sky?
Poate ca ne simtim rusinati ca avem doar 377.877 de definitii in DEX-ul limbii romane, sau inferiori fata de cele peste 1.000.000 de cuvinte pe care limba engleza le are. Si tind sa cred ca asa e, pentru ca in caz ca nu ati stiut, exista o multime de englezisme care si-au facut loc legal in our beloved limba romaneasca! Aceste cuvinte le prezint mai jos, and i hope ca o sa fiti de acord cu mine ca fara ele, noi nu am mai fi putut sa ne intelegem unii cu altii, am fi fost incapabili sa ne exprimam, in concluzie we would have been morti! Sper ca o sa va puteti inchipui o asemenea mitocanie si inhibare spirituala din partea celor care pretind ca pastreaza, ca protejeaza si ca iubesc limba si graiul nostru. Va invit sa ramanem consternati la cuvintele pe care le puteti gasi oricare dintre voi in "doom2", reprezentand noile reglementari in ceea ce priveste gramatica si vocabularul limbii romane.

adidaşi, bodyguarzi/bodigarzi, brokeri, dealeri, rackeţi (ca în DOOM1 boşi); gadgeturi [gheğeturi], itemuri [itemuri], trenduri [trenduri], weekenduri [uĭkenduri]); party-uri, story-uri; dandy, gay, hippy, peso, playboy.

In concluzie daca mergeti copii la bacalaureat la limba romana, puteti linistiti sa folositi in loc de obiecte - itemuri, in loc de protejare - bodyguard, in loc de poveste - story, si asa mai departe! Din punctul meu de vedere e strigator la cer, dar in final cine sunt eu, to have something to say? O sa ne indreptam slowly inspre o americanizare sigura, fara cale de intoarcere. Vorba unui amic, "Mai bine ne luau dracu germanii in al doilea razboi si ne faceau un land pe acolo pe langa ei ca o duceam de o mie de ori mai bine!"
Asa ca i wish u all the best si sper sa continuam tot asa...de curiosi macar sa vedem pana unde ajungem!
Thx, LOL!!!!

Dusul Social. Extinctia #4

Arian deschise ochii şi începu să tuşească violent, simţindu-şi plămânii plini de apă. Se chinuia să elimine apa şi să găsească o gură proaspătă de oxigen, care nu întârzie să apară. Un înger era aplecat asupra lui, preocupat cu readucerea lui la viaţă. Buzele îngerului blond se apropiară de buzele lui Arian, oferindu-i un val de aer cald în tot corpul, împreună cu un frison şi un fad sentiment de excitare. Vederea începea să îi funcţioneze mai bine, în curând fiind în parametrii optimi, aşteptând cu nerăbdare să privească îngerul în ochi şi să îi mulţumească. Se uită la ea, o zeitate coborâtă pe pământ pentru a-l salva de la innec. Perfecţiunea era definită folosind persoana care stătea în faţa lui şi care acum manevra câteva aparate. Din câte putea să observe se aflau la infirmerie, lumina albă, aparatele cu suntele lor constante şi curăţenia specifică acestor locuri întărindu-i această presupunere. Apoi mai era ea, îngerul, cea care îmbrăcată în totalitate în alb, cu părul prins în coadă şi acum cu gura acoperită de o mască, ea, cea care îl salvase de la o moarte cruntă.
- Bine ai revenit printre noi, Arian! îi şopti ea la ureche, aruncând către el un parfum dulce şi îndeajuns de incitant încât să îţi doreşti să îl mai simţi încă odată şi încă odată şi încă odată. Ar fi fost păcat să fie pierdut un specimen ca şi tine, continuă ea pe acelaşi ton şmecheresc. Dacă nu am ştii că vii de pe altă planetă, aş fi crezut că eşti unul dintre ai noştri...te trădează corpul!
Lui Arian îi era încă greu să vorbească, la prima încercare se inneca din nou şi începu să tuşească convulsiv, eliminând apa ce îi mai rămăsese în plămâni. Ce i se părea ciudat, era faptul că nanoboţii nu au intrat până acum în funcţiune, şi că plămânii îl dureau. Ar fi trebuit să îşi revină complet până în acest moment, corpul lui să reacţioneze singur la apa aflată încă în plămâni şi să o elimine din sistem. Nu îşi putea da seama de ce nu s-a întâmplat acest lucru.
O durere intensă în creierul lui Arian îl făcu să se chircească pe masă de durere, pentru ca în următoarea secundă, durerea să dispară la fel de brutal cum şi apăruse. În urma sa, însă activitatea neuronală a crescut simţitor şi Arian a început să aibă flashback-uri cu ceea ce în curând a realizat că ar fi această nouă specie peste care au dat acum. Cumva, şi încă nu ştia cum, cineva i-a oferit tot necesarul de informaţie pentru a şti cu cine avea de a face. Acum ştia că nu erau pe Pământ, ci pe o planetă dintr-un alt sistem solar într-un timp nu foarte îndepărtat de cel de pe Pământ. Planeta era aproape în întregime acoperită de ape, şi cei care au populat planeta, sunt imigranţi pământeni.

Criza

Da, "Criza"! Toti trecem prin cate o criza, sau chiar prin mai multe! Toti ne bucuram daca am trecut peste cu bine, sau ne intristam daca ne-am lasat afectati de ea. "Manifestare a unor dificultăți (economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune, de tulburare, de încercări (adesea decisive) care se manifestă în societate". Am dat un copy/paste la definitia din DEX pentru ceea ce inseamn Criza. Si ce ati vazut mai sus, e ceea ce DEX-ul spune. Vedeti ca exista tulburari, incercari, dificultati (economice, politice, sociale). Ceea ce probabil in general trece neobservat la aceasta definitie, sunt cele doua cuvinte de baza: "perioada" si "societate". Ei bine, criza reprezinta o perioada, si da, criza este a oamenilor!
Toti...fiecare dintre noi, fara exceptie trecem printr-o criza, doua, trei...Unii sunt in criza de singuratate, altii sunt in criza de a-si duce hainele la spalatoria de peste drum, unii sunt in criza de a avea haine pur si simplu. Unii trec prin criza sexuala, altii simt criza omului fara casa, fara masina. Criza anilor tarzii, sau a anilor prea tineri. Criza acneei de pe fata sau criza rateurilor din pat (conjugal sau nu). Resimtim din plin criza prieteniilor, criza prietenilor, criza oamenilor de langa tine. Criza de timp. Criza fundului prea mare, criza fundului prea mic. Criza existentei intr-o lume a treia, sau a doua, si criza crezului ca nu e nici o criza la prima lume! Criza omului cu trei telefoane, a omului cu n adrese de mess. Criza celui care ii cade parul sau criza aceluia care are prea mult par dar in varii locatii si criza celor care le au pe amandoua...Crizele exista in jurul nostru, sunt alaturi de noi, sunt impotriva noastra, dar un lucru e sigur...trebuie sa le acceptam...sau nu?
Din pacate toti resimtim aceste crize, fie din cauza ca dureaza prea mult, fie dureaza putin dar au un impact foarte mare asupra noastra.

Dusul Social. Extinctia #3

„O plăcere şi o binefacere bine meritata” îşi zise el pe când se întindea în fotoliul atât de comod şi pe bună dreptate denumit „Odihnitorul”. Imediat ce îşi relaxă muşchii şi îşi lăsă capul pe spate, simţi cum o mulţime de ace îi străpung pielea pentru nici o fracţiune de secundă, timp în care nu a avut timp nici să reacţioneze. Fotoliul îi găsea toate terminaţiile nervoase şi descărca asupra lor o cantitate mică de energie, destul cât să îi producă un impuls care era transmis către creier. Creierul era la rândul său complet impregnat cu acele ieşite din fotoliu şi legate la sinapsele cele mai importante ce se realizau în creierul său. De acolo preluau impulsurile trimise către creier şi le stocau în porţiunile creierului care păreau a fi cele mai uzate, cele mai obosite. Aceasta făcea ca în scurt timp, cantitatea de energie de care creierul avea nevoie pentru a funcţiona în parametrii optimi să fie refăcută şi pe lângă aceasta şi o cantitate de rezervă stocată în zona talamusului, undeva între cortex şi cerebel. A urmat apoi scanarea întregului corp în căutarea de nereguli la nivel celular. Unde apăreau celule sau ţesut moarte sau cu anomalii, acestea erau distruse şi locul lor era luat de un nanobot care prelua toate funcţiile respectivei celule. A urmat apoi verificarea integrităţii softului nanobotilor ce coexistau în corpul lui Arian. Era necesară verificarea datorită capacităţii nanobotilor de a acoperii mai multe tipuri de celule. Dacă se întâmpla ca o anumită parte din corp să fie rănită şi să aibă nevoie de asistentă urgentă, nanoboţi care în cazuri normale asigurau anumite funcţii vitale, preluau funcţiile celulelor rănite modificându-şi softul în concordanţă cu necesităţile momentului. Verificarea softurilor acestora nu făcea altceva decât să reseteze şi să marcheze locurile părăsite de către nanoboţi, locuri care ulterior aveau să fie din nou populate cu celulele artificiale. În tot acest timp, impulsurile electrice continuau să fie trimise către terminaţiile nervoase, şi la o frecvenţă înaltă aveau rolul de a relaxa fiecare muşchi, ceea ce permite acestuia să elibereze o cantitate de enzime echivalentă cu cea eliberată în condiţiile unui somn profund şi de durată. De asemenea fibrele colagene din piele erau refăcute şi întărite, iar pielea lui Arian, formată în compoziţie cu o structură de tip XX, tehnologie total nouă pentru protecţie corporală, îi transformau pielea într-o adevărată armură. Apăsarea succesivă a anumitor puncte cheie din corpul acestuia, un cod pe care doar Arian îl cunoştea, dezactiva armură de nanoboţi, permiţând eventualelor intervenţii în interiorul corpului acestuia. Pericolul unei asemenea expuneri era anihilat de protecţia pe care oamenii de genul lui George i-o ofereau, şi pe care tocmai din aceste motive îi ţinea în jurul lui. Ora petrecută sub acţiunea Odihnitorului trecuse ca o secundă în mintea lui Arian, şi visul care i-a fost oferit l-a satisfăcut în întregime. Când s-a ridicat din Odihnitor, o văzu pe Maria cum moţăia şi se chinuia să doarmă pe un scaun lângă el. Nu îşi aducea aminte să o fi rugat să vină să îi supravegheze somnul, dar probabil ca i-a făcut plăcere, aşa că se decise să o lase să mai moţăie până ce avea să pregătească el totul. Dar nu îşi termină bine gândul că sunetul strident al unei alarme o trezi brusc pe Maria, făcând ca scaunul de sub ea să alunece. A căzut speriată la podea dând semne că nu realizează unde se află şi ce caută acolo.
- Computer, motivul pentru care a pornit alarma este...? Arian era chiar curios să vadă cum se descurcă toate sistemele din casă într-un caz real, fără să pară că îi păsa de Măria care era încă la podea. Nu părea a fi prea speriat de faptul că cineva ar fi încercat să treacă de sistemele de securitate pentru a fura ceva.

Petitie

Nu e nimic ciudat in a avea o gandire colectiva...nu e nimic ciudat in a incerca sa fii empat...nu e nimic ciudat daca vrei sa schimbi ceva...nu e nimic ciudat daca mai si incerci sa o faci...
Ce e ciudat e ca nu o faci! Ce e ciudat e ca ai renuntat sa incerci! Ce e ciudat e ca ai incetat sa simti! Ce e ciudat e ca ai devenit un ignorant si un egoist!
Cred ca nu va e greu sa accesati link-ul de mai jos pentru a incerca sa depasiti momentele de mai sus...fiecare avem puterea sa o facem, fiecare militam pentru ceva, fiecare dintre noi are in el un strop de foc ce mocneste asteptand sa izbucneasca. Acestea sunt armele noastre, acesta este viitorul nostru!
Folositi-va de ele inteligent!
Va astept pe grupul "Vreau sa muncesc! Ma lasati?" pe Facebook (doar o alta retea sociala).
http://www.facebook.com/topic.php?topic=23&uid=118310648182284#!/group.php?gid=118310648182284

Dusul Social. Extinctia #2

- Foarte bine, dar să nu uiţi, Jhon, tot ce se va transmite, şi toate informaţiile, doar pe trustul nostru...din acest moment, toate se vor petrece foarte repede, aşa că trebuie să ţinem pasul cu ceea ce se întâmplă. In cel mult cinci zile va trebui să manipulăm întreaga media, canalul nostru să ajungă în toate colţurile lumii, şi piaţa să îşi deschidă braţele în întâmpinarea noastră. Te voi face mai bogat decât ai visat vreodată, din nou acel zâmbet şiret pe faţa ei ceea ce scotea la iveală o latură demonică, care combinată cu trăsăturile ei atât de naturale, creea o persoană incredibil de atractivă!
Jhon era conştient de atractivitatea femeii, şi pe măsură ce aceasta vorbea, mâinile lui se încleştară pe pielea fotoliului, şi ochii îi sorbeau fiecare cuvânt, fiecare gest, fiecare trăsătură a feţei. Un uşor gâfâit puse stăpânire pe el, în timp ce simţea dorinţa cum îl cuprinde, semiobscuritatea încăperii, mirosul uşor de tutun fin şi aburii alcolului făcând din el nimic mai mult decât un animal mânat doar de câteva instincte primare. Se ridică de pe fotoliu uşor, cu gesturi lente, în timp ce femeia rostea ultimele cuvinte, şi trecu în partea cealaltă a mesei unde femeia stătea în picioare, aşteptând o replică din partea lui. Si replica nu întârzie să apară! Cu o mişcare rapidă, Jhon o prinse pe femeie de mâna dreaptă şi o trase către el, răsucind-o în acelaşi timp, ca şi când ar fi invitat-o la un vals! Femeia se răsuci o dată şi se opri când bazinul ei lovi biroul, în timp ce simţea o mână puternică ce o apăsa de ceafă, obligând-o brutal să se aplece până ce sânii îi erau striviţi pe dosarele de pe birou. Cealaltă mână îi rupea brutal strampul şi trăgea animalic de dantelă fină ce îi acoperea sexul. Mâna lui se opri din mişcare, putând să simtă căldura emanată de sexul femeii ce deja era ud şi excitat, semn că acesteia nu îi displăcea deloc acest tip de barbarism contemporan. In următoarea secundă, aceasta se simţi plină, conştientă că în câteva minute va avea parte de ceea ce în ultima vreme considerase un lux, un orgasm binevenit şi îndelung aşteptat. Unghiile bărbatului îi zgâriau spatele, apoi o mână o prinse de ceafă şi îi blocă mişcarea capului, ţintind-o de birou, cu degetul mare pe jugulara acesteia. In câteva secunde, femeia simţi nevoia să scoată un sunet, sunet ce părea mai mult a fi un horcăit, în timp ce o uşoară senzaţie de panică o cuprinse odată cu percepţia acelui început de orgasm, ce transformă panica în plăcere pură. De acolo până la inconştienţă nu a mai fost decât un lung orgasm, transformat în mintea ei într-o plăcere masochistă de a se autoconserva până ce creierul în lipsă de oxigen o lasă inertă să saliveze cu gura deschisă pe biroul plin de dosare. Jhon se desprinse uşor de ea, total satisfăcut, îşi trase pantalonii şi îşi aprinse tacticos un trabuc. Imediat uşa se deschise şi doi bărbaţi îmbrăcaţi în costume negre au intrat, s-au oprit, aşteptând ordinele lui Jhon. Acesta a făcut un semn cu mâna către ei, la care unul dintre ei scoase din buzunar un micuţ aparat de fotografiat şi luă câteva cadre cu femeia ce rămăsese aplecată pe birou, cu fusta ridicată, sexul umflat şi plin de sămânţa lui Jhon în plină vedere.
- Excelent, excelent! mormăi Jhon şi îşi frecă mulţumit palmele. Luaţi-o băieţi şi duceţi-o într-o celulă, în curând o să mai avem nevoie de ea. Apoi se adresă celui care a făcut pozele: în zece minute vreau să am pozele pe birou, nu avem vreme de pierdut. Acum puteţi să o luaţi şi să plecaţi.
Jhon se întoarse cu spatele la cei doi cât timp aceştia o luau pe femeie de acolo, timp în care găsi un moment pentru a zâmbi satisfăcut. Era tot ceea ce îşi putea oferi în aceste momente, pentru că ştia că greul deabia acum începe, primul pas fiind făcut, de acum înainte tot ce trebuie să facă e să se ţină de plan.

Ipocrizii

A avea. Eu am, tu ai, noi avem, voi aveti, altii au, unii n-au, mai multi n-au, si pe aialalti ii doare in....cot! Din pacate, ne-am trezit in uralele multimii care aclamau si proclamau democratia. Democratia...trei sferturi dintre cei care urlau acolo nu aveau habar ce insemna, ce reprezinta si ce sa mai vorbim despre un eventual impact. Nu interesa pe nimeni urmarile a ceea ce a insemnat cel mai mare punct de cotitura pe care noi romanasii n-i l-am oferit. Dar uite ca fara sa vrem, democratia a adus cu ea si schimbarile pe care nici macar acum, dupa douazeci de ani, nu am reusit sa le ingurgitam, si ne chinuim, dand din stamba in postav si invers sa ramanem pe poteca noastra. Care poteca frate? Ca abia daca este o liniuta acolo pe care tiptil, tiptil o ataci cu varfurile degetelor. Vezi sa nu te abati cumva, ca dai cu nasul de mirosurile democratiei. Comunisti! Asta suntem...comunisti! Desi nimeni nu vorbeste despre asta, desi toti incearca sa inchida ochii, cu toate astea, ochii care vor sa vada pot privi departe. Cincinale? Nu mai exista cincinale, exista in schimb duodecinale. Cultul conducatorului...sa nu vina nimeni sa imi spuna ca nu exista! Acum mai mult ca niciodata! Daca inainte cultul insemna poza conducatorului in fiecare casa, deasupra capului la pat, langa crucea cu Isus, acum e in fiecare ziar, tot la a doua imagine la televizor, si in baia de multime. Vreti sa ziceti ca nu sunt inchise granitele? Priviti-va libertatea: rusinea Europei, bataia de joc a americanilor prin fel de fel de filme ipocrite, plusvaloare pentru altii, nu pentru tara in care ne-am nascut! O sa ajungem niste mizerii umane...o sa ajungem sa mergem la un "test" si ala sa se uite indobitocit la tine cu o fata de sindromul Down, spunandu-ti scarpinandu-se natang cu un deget in varful capului un inceput de propozitie imbecila si incoerenta. O sa ajungem sa mergem cu copiii nostri de mana la scoala, platind profesorii inca din clasa I ca sa il tina pe ala micu numa in note de A....pfoai, ma scuzati, va rog sa ma scuzati, mare greseala am facut :))...asta cu profesorii deja se intampla de ceva vreme!!!! Ca deh, doar cand o sa fie mare, la facultate o sa intre pe concurs de dosare. Mergi sa le vezi la viitorii studenti notele si stai, scarpinandu-te tu acum in cap cu privirea indobitocita pe fata-ti, stai, privind indelung la sirul lung de viitori studenti care au intrat in facultate cu media anilor de liceu...10!!! Incerci sa dai de copilu tau, care tu neavand atatea posibilitati, ai tras de el sa invete, l-ai invatat sa invete, l-ai invatat ce e bine si ce e nu, si ai avut noroc ca nu s-a inhaitat cu bagabonti si ca nu a venit in nicio noapte sa iti puna cutitul la ureche, duhnind a vischeane. Nu, copilul tau a fost un exemplu, si continui sa il cauti, pe el, pe el care a terminat pe fortele si pe cunostintele lui liceul cu 9,90...si il cauti, si numa nu se mai termina lista de note de 10 a viitoarelor genii democrate consolidate de fundatia, de temelia pe care tu ai pus-o acu douazeci de ani. Intr-un final ajungi sa il gasesti pe fiu-to, timp in care ai vreme sa iti calculezi banii pe care trebuie sa ii faci ca sa il tii in facultate, sa ii platesti taxa anuala, pentru ca da, nu a intrat la buget!!! Te gandesti ca si caminul trebuie sa i-l platesti, te gandesti ca..."da-l in ... masii sa mearga sa munceasca, ca doar si eu am muncit de la saispe ani, si am facut liceul la seral pe vremea mea! Ce, el nu poate sa munceasca si sa faca si facultate? Ia sa se descurce el singur..."
Ajungi acasa inmarmurit, copilul dezamagit, tu dezarmat, copilul debusolat. Iti pui o tuica, si injuri in gand..."Ipocritii masii!!!"

RAuomania #2

Mirat, surprins, contrariat, motivat, evaziv, inselator, distructiv, etc...Pai cum dracu sa nu fii? Cum sa nu fii inimaginabil de desalat cand vezi ca din toate directiile esti indoit! Speri, crezi, visezi, iti doresti ca la cineva sa ii pese? De ce i-ar pasa? De ce i-ar pasa la netotul care la volanul unei masini 4X0,1 sparge baltoaca cumulata in groapa din mijlocul asfaltului plombat si apoi stricat din banii contribuabilului natang; sparge balta stropindu-te din cap pana in picioare cu mizeriile adunate acolo si atatate parca sa sara pe tine...un ranjet indobitocit ii apare lu' ala pe fata, un ranjet satisfacut, un ranjet de boureanu, asa, un ranjet perfid. Si tu iti continui umil drumul, asta in conditiile in care nu incepi sa il injuri si nu te arunci dupa prima piatra pe care o gasesti pe jos ca sa dai dupa el sa ii spargi geamul. Dar tu nu, tu mergi mai departe, luand-o in deradere, injurand printre dinti, ascuns prin multimea pestrita, care la o adica ar putea crede ca hainele de pe tine reprezinta noua moda in imaginatia homofoba a creatorilor/creatoarelor. Acelasi shit se intampla cu noi tinerii in fiecare zi, doar ca in loc la natangul cu masina, suntem loviti, stropiti, injurati si luati in deradere de atatia altii...Suntem noi cei care va trebui sa traim aici, suntem noi cei care vom duce roadele a ceea ce ii lasam sa semene, suntem noi cei care am preluat fraiele comunismului inspre capitalismul inghetat de frica. Suntem tot noi cei care nu stim sa gestionam, suntem tot noi cei care credem ca putem sa facem , ca putem sa avem, ca putem sa dobandim...Sincer sa fiu, cred ca asa e, cred ca se poate, dar cred ca nu aici si nu acum. De ce nu aici, de ce nu acum? Doua intrebari suspensive aruncate in mijlocul unor postari alintatoare la nivelul mediu de complezenta pe care cei din jurul nostru il pot oferi. Degradarea capitalismului, degradarea tineretului, degradarea oricaror aspecte din viata omului reprezinta telurile pe care cei de la conducere se pare ca sunt hotarati sa le atinga.
Distant privesc agale masina cum se duce, ranjind in barba in timp ce o ruga iasa "Crepati-ar cauciucurile matii de dobitoc infumurat!" Si merg agale mai departe, privind in stanga apoi in dreapta, apoi in fata, dar nevazand nimic. Nimic, mic, nimic te face sa te simti...
Recent a fost numit al cincilea secretar de stat la Ministerul Finantelor Publice si Administratie. Respectivul (no name) este un respectabil domn de aproximativ 29 de ani (bai frate, probabil te tragi din tata lui Adams, ca altfel nu ne explicam). Dar hai sa nu ne luam de varsta, pentru ca m-as contrazice in ceea ce priveste promovarea tineretului. Nu, nu varsta e o problema, problema consta in cunostintele lui, cunostinte care devin transformate in augmentative prin lipsa unor scoli de specialitate, lipsa unei experiente in munca de specialitate, in final dupa cum ati observat, repetitiv, apare cuvantul obsesiv "lipsa". Dar totusi, stati linistiti, nu va speriati, ca doar flacaul e capabil. Flacaul are altceva, flacaul are loveaua, flacaul are acum de toate, chiar si ceea ce atat de josnic ii lipseste. Si uite asa a ajuns el, in detrimentul unui altul care cu mastere prin Franta, mastere de specialitate, cu scoli de specialitate, dar care pana la urma este respins deoarece "nu avea pregatirea necesara!!!!!!!!!!!!" Acum, drept sa spun, in dex nu apare pe niciunde o definitie clara la sintagma "pregatire necesara", asa ca, fiecare poate sa o interpreteze cum vrea. Eu de exemplu interpretez si inteleg aceasta sintagma astfel: pregatirea necesara = un om care vrea sa faca ceva, se chinuie sa invete, se chinuie sa munceasca, se chinuie sa se intretina, pentru ca la final sa isi bage piciorul pentru ca realizeaza ca nu are "pregatirea necesara". :)) Pana la urma pregatirea necesara = nu e nevoie de pregatirea necesara. Si uite asa un silogism din care sper ca fiecare poate sa deduca ceva.
Multumesc rationamentului care a transformat judecatile noastre in adevarate arme impotriva mirosurilor inumane de...

Dusul Social. Extinctia #1

Atunci când crezi că nimic nu mai poate fi schimbat şi drumul ales e cel care te conduce, atunci simţi că ceva se modifică…simţi ceva că tremură în interiorul tău şi realizezi că drumul e cel care merge pe sensul opus şi că tot ce ai de făcut e să te întorci cu spatele la fals şi să îmbrăţişezi realitatea!

Analiza mişcărilor Andreei trebuia făcută la un moment dat şi într-o situaţie reală, ţinea neaparat să vadă cu cât sânge rece este dotată, şi cum reacţionează în situaţii limită. Tocmai din această cauză o forţa acum, o presa să facă nişte mişcări şi să ia nişte decizii nu tocmai ortodoxe. Acesta era motivul pentru care se ţinea atât de aproape de maşina ei. „E spre binele ei” îşi spuse el, „nu avem nevoie de oameni slabi, oameni incapabili să îşi stăpânească emoţiile, oameni fără reacţie”. O urmărea cum intră în depăşiri cu uşurinţă şi atât de calm, vedea fumul pe care îl scotea maşina ei pe ambele ţevi de eşapament, la fiecare schimbare de viteză. Putea astfel să îşi dea seama când a făcut bine că a schimbat într-o viteză inferioară, sau când a schimbat prea repede într-o viteză superioară, urmând să forţeze motorul şi să piardă câteva sutimi de secundă până ajungea din nou motorul la turaţia dorită. Era un timp preţios, de care se pare că era foarte conştientă, şi încerca să îl folosească cât mai bine putea şi cu greşeli cât mai puţine.

Rulau deja de ceva vreme pe un drum cu o singură bandă pe sens, astfel că depăşirile deveneau din ce în ce mai dificile şi mai periculoase, mai ales că drumul era presărat cu numeroase curbe, multe dintre acestea fără vizibilitate. Ceru calculatorului de bord să îi activeze GPS-ul, în cadrul căruia putea selecta opţiunea de termosenzitivitate pe o rază de 5 km, afişându-i ca urmăre a triangulaţiei făcute de cei douăzecişipatru de sateliţi, toate maşinile din acel perimetru, după semnătura termică. Avea astfel şi o vedere asupra a ceea ce urmă să apară după curbele acelea periculoase. Ii plăcea să aibă tot timpul maşina echipată cu cele mai noi invenţii şi gadget-uri. Considera utila existenţa oricăror gadget-uri, mai ales că ultimele generaţii au devenit atât de mici, încât pot fi stocate cantităţi impresionante din diferite modele fără a rămâne în lipsă de spaţiu.

Telefonul începu să bâzâie, şi îi apăru un zâmbet în colţul gurii uitându-se la Robert, pasagerul colectat de la ultima locaţie, care parcă se ruga să nu răspundă la telefon, datorită traficului în care circulau şi mai ales vitezelor cu care circulau.

- Da, vă rog! răspunse la telefon, dar prin conectivitatea telefonului din maşină, astfel că mâinile îi puteau rămâne concentrate pe condus. Se auziră câteva interferenţe ca şi când s-ar pierde semnalul, caz în care a intervenit calculatorul de bord pentru a le elimina şi a încerca să stabilească o frecvenţă cât mai bună şi să lărgească lungimea de bandă pe care era transmisă convorbirea pentru ca aceasta să poată fi realizată în condiţii optime. Acest lucru a durat nu mai mult de câteva secunde, timp în care, Arian şi misteriosul interlocutor, aşteptau liniştiţi anunţul care nu întârzie să apară: „Domnilor, conexiunea a fost restabilită, linia e liberă şi convorbirea este criptată în 512 biti”.

- Excelent! spuse el către vocea de mai devreme, şi acum, să trecem mai departe...Cu ce să te ajut, Jhon? întrebă el în chineză, interlocutorul lui vorbind aceeaşi limbă, ceea ce însemna că puteau să vorbească liniştiţi fără să fie intimidaţi de Robert, pentru că acesta oricum nu înţelegea nimic.

- A apărut o problemă în zona 51, Arian! Avem nevoie de tine acolo, am pierdut legătura cu baza, şi ultima convorbire îţi era adresată. Erau „Ei”, cerând să discute cu tine. Nu ştim încă de ce a fost necesar acest blocaj al zonei 51, dar speram să poţi dezlega tu misterul!

RAuomania #1

As vrea sa nu vorbesc urat si distant despre indragita noastra tara, dar sa-mi fuck una de stiu ce naiba se intampla aici! Problema nu e neaparat ca nu stiu eu, sau tu ce se intampla cu tara noastra, problema e ca nu stie nici dracu ce facem noi aici...ce fac unii aici....hmmmmm....chiar, ce dracu facem aici? Suntem omnipotentii care ne bazam pe capacitatile noastre latifundiare, constransi intr-o lume aproape zodiacala....draga mea, in ce data esti nascuta....in (...) , vai, spune ea surexcitata, suntem virgo amandoua, hai sa cautam punctul! Pai asa se pune problema? In fiecare dimineata sa te trezesti cu gandul la o oarecare cititoare care zice ca a citit in stelele care cu o noapte in urma au fost acoperite de norii grei plini de durerea unui neam intreg; in fiecare dimineata sa asculti o cititoare in stele care cu o noapte in urma a crezut ca are o revelatie....si a avut....a gasit modalitatea perfecta de a denigra un neam intreg si de a face un mare procent din populatie sa opreasca timpul in loc pentru a asculta...."taci, fa, nevasto...ca imi zice asta ce o sa fac si ce o sa patesc azi!". Delirismul produs de un derapaj mereu necontrolat al eventualului nostru destin ne creeaza noua, astora omnipotenti senzatia de potentialitate fata de nepasarea din jur....oare?!?
Cretin ca nu stiu sa vorbesc...dar la fel de cretin pentru ca stiu sa scriu! Imi apasa umerii necesitatea de a impartasi gandurile mele, cateodata incredibil de inutile si de goale, chiar ma intreb daca are cineva rabdare sa duca pana la capat o asemenea atrocitate aruncata in fata ochiului mai mult decat probabil neformat. Ma execut atunci si pornesc intr-o lupta cu gandirea care probabil imi va aduce ca si arme un neuron si inca unul care sa ii arate la primul ca doi e un numar par. Vorbe fara noima, sensuri fara inteles, dar ce dracu, asa scria si mult indragitul nostru Eminescu, si acum, dupa sute de ani, copii nostri merg la scoala si invata poezia limbii romane comentand pe marginea a catorva strofe scrise poate intre doua vomitaturi sau doua orgii ambele finalizate....sau nu! De ce sa nu poti sa fii original? De ce sa fii original? De ce sa fii original cand poti sa il citezi pe Eminescu...oricand si in orice context "Cobori in jos, Luceafar bland"; oricand si in orice context "Baiazid privind la dansul il intreaba cu dispret"; oricand si in orice citandu-l pe dragul nostru Eminovici. Dar e al nostru, el si multi altii, si deoarece mereu un neam ce avem sa traim in mocirla zilei de ieri, in monstruozitatea amintirilor ante si post decembriste, mereu vom fi incapabili sa cream, mereu incapabili sa ne ridicam, mereu incapabili sa ne desprindem..."Politichie" ar spune unii, "Demagogie" ar spune altii, dar cei mai multi ar spune "Politicieni Demagogi..." sau "Demagogi Politicieni", in ambele cazuri, scuipati cu o ura groteasca pe chip, printre doi dinti ce stau sa cada, innegriti de cariile dureroase, o respiratie fetida si imputita, pe insasi piedestalul ridicat de ei in fata plebei. Caci plebe am ajuns, sclavi la mila unor...
Indeed, un subiect indelung disputat si mereu la moda ;). De data aceasta in schimb, va fi mereu altfel...