Din nou penetrant, din nou murdar, din nou nesuferit şi încă o dată ironic. Nu ai cum să fii altfel când mergând liniştit pe stradă auzi undeva în faţă câţiva muncitori discutând aprins despre ale politichiei vremuri. Cu salopetele sleioase de atâta vreme nespălate, cu unghiile murdare şi rămăşiţe de dinţi negri în gură, sporovăiau la un nivel al decibelilor destul de ridicat. Trist, spunea unul dintre ei, cum, dacă ar veni acum cineva şi i-ar pune într-o mână o puşcă şi în cealaltă câteva sute de milioane de lei, nu ar sta pe gânduri. Pe gânduri să facă ce? Pe gânduri să meargă acasă, să le lase banii familiei şi apoi să intre necruţător în stil Rambo peste preaspoiţii noştri guvernanţi şi să îi mitralieze pe toţi. "Da băh! Aş face-o!" zise cel uscăţiv, şi al cărui ochi spălăciţi (cel mai probabil din cauza alcoolului) păreau a fi veniţi din alte vremuri. "Şi ştii tu de ce aş face-o?" pauza în dialog a părut a fi inuman de lungă, cu toate că mai mult ca sigur, răspunsul era acolo, evident şi aproape de a ieşi la iveală. "De ce măh revoluţionare?" se trezi un altul ce ducea în mână o frumoasă sticluţă de bere, din aia bombată, Newmarkt sau cum i-o zice. "Pentru familia mea, frate, pentru copilaşii mei, pentru nevasta mea! Gândeşte-te şi tu" continuă el pe un ton aproape filozofic "încă e vară, nu avem prea mult gaz de plătit, nu prea mult curent, copii merg în vacanţă, mai avem o grădină, mai o ceapă, mai un cartof..." pauză din nou. "Dar ştiţi ce, mah?" "Ce măh, ce măh?" au sărit intrigaţi ceilalţi. "Vine iarna, măh! Vine iarna, şi tre să plătim gazul, tre să plătim curentul, tre să cumpărăm mâncare! Futu-le muma-n.... de nesimţiţi!" "Aşa-i măh, aşa-i, ai dreptate! Ce dracu ne facem?" la unanim, toată şleahta au dat dreptate celui care a exprimat atât de bine viitorul sumbru al minunatei noastre ţări. Toţi erau încă în rumegarea adâncă a filozofiei tocmai digerate, când se trezeşte unul de acolo "Unde zicea-i măh că e mitraliera aia?".
Şi uite aşa, încet, încet ne îndreptăm spre ceea ce ar putea fi prăpastia existenţei noastre, transformată atât de uşor dintr-o frumoasă asimptotă într-o linie cu pantă negativă. Vulgare, ţărăneşti, dar până la urmă româneşti cuvintele personajelor noastre, cât se poate de reale de altfel şi cât se poate de muncitoare. Că doar deh, cine să sufere dacă nu clasa muncitoare...doar nu "ei", nu aţi vrea să ştie "ei" ce înseamnă să trăieşti cu un salariu de şase milioane (un calcul simplu ar dezvălui un câştig aproximativ de un dolar pe oră!!!) sau cu o pensie de trei mili jumate (nici nu vreau să încerc să mă gândesc cât reprezintă o oră din viaţa unui bătrân)...
Dar deh, e a noastră, scumpa şi dulcea RAuomanie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu