Duşul Social. Extincţia #9

Un glonte trecu printre amândoi şi se opri în perete, urmat de sunetul lui şi de strigăte de comandă din partea lui George. Arian se aruncă înspre uşă, făcându-i un semn lui Robert să o ia pe Andreea. Deasupra cabanei lor, Arian văzu trei nave la fel ca şi a lor şi o farfurie zburătoare deschizând focul asupra lui George şi echipei sale.
- George, strigă Arian, ridică nava şi încearcă să le ţii piept în aer, o să vin şi eu cu cealaltă să te susţin.
Arian se întoarse tocmai la timp ca să vadă o gaură de vierme deschisă în mijlocul camerei. Doi mercenari „Ei” pe care îi recunoştea după îmbrăcămintea specifică şi după forma lor au apărut în mijlocul camerei. Erau umanoizi de pe celelalte planete, o specie care a încercat cu milioane de ani în urmă să populeze pământul, dar nu au reuşit datorită diferenţelor de temperatură şi a schimbărilor climatice. Erau nişte exoschelete imense, aproape de două ori înălţimea unui om normal, foarte bine proporţionate şi puternice. Îşi aducea aminte cum un singur pumn de-a lor era de ajuns pentru a provoca fisuri adânci în faliile scoarţei pământului. Era una dintre demonstraţiile lor de forţă cele mai îndrăgite.
Îi făcu semn lui Robert şi Andreei să plece de acolo, să se retragă undeva. Unul dintre cei doi care au ieşit din gaura de vierme se îndrepta către ei ameninţător. Robert încerca să o protejeze pe Andreea cu corpul său folosindu-l pe post de scut. Arian a văzut pericolul în care erau cei doi, aşa că a pornit în alergare către ei. S-a oprit la timp pentru a face o eschivă şi a se feri de pumnul ce pornise în întâmpinarea lui din partea celuilalt luptător în timp ce cu coada ochiului urmărea mişcările ce se petreceau în colţ. Un nou pumn trimis de adversar, o noua eschivă dar de data aceasta Arian a scos din sacul de golf de lângă perete o crosă şi îl lovi pe adversar peste glezne. Singura reacţie a fost ruperea crosei, lăsându-l pe Arian cu o bucată lungă de aluminiu în mână. Următorul pumn nu întârzie să apară dar de data aceasta Arian îl aştepta liniştit. La jumătate de metru de faţa lui, s-a dat un pas mai în spate şi a ridicat bucata de crosă rămasă. A simţit puţină rezistenţă până ce a trecut de pielea groasă a mâinii acelui specimen. Încă o senzaţie de rezistenţă când a întâlnit osul antebraţului. Dar a trecut şi de această noua piedică şi a împins băţul, ieşindu-i adversarului prin cot. Un ţipăt de durere şi o mână imobilizată i-au oferit destul timp lui Arian pentru a sări către Robert şi Andreea.
A văzut-o pe Andreea cum îl dă pe Robert la o parte din calea ei, acel imens exemplar pregătindu-şi o lovitură ce avea să îi distrugă pe amândoi.
- Andreea, nu! a strigat Arian către ea, dar era prea târziu. Din corpul Andreei s-a desprins cubul, a ieşit şi a intrat în corpul oponentului său. Ochii acestuia au început să se mişte haotic şi corpul a început să tremure. Două secunde a durat această luptă interioară, după care imensul specimen a căzut în genunchi iar cubul Andreei a ieşit afară din corpul lui. Arian nu a mai văzut niciodată aşa ceva, o luptă între doi „Ei” dusă în interiorul unui corp surogat. Nu a mai avut timp să se gândească la ce s-a întâmplat pentru că surogatul a început să cadă înspre înainte, acolo unde corpul Andreei era întins la pământ. Arian a sărit peste o masă şi punându-şi toată forţa în piciorul drept, i-a aplicat din alergare o lovitură în stomac surogatului care l-a aruncat peste Robert câţiva metri mai încolo, distrugând totul în calea lui. Şi-a întors privirea către Andreea la timp pentru a vedea cum cubul intră din nou în corpul ei. „Nu se poate aşa ceva! E imposibil, corpul ei e mort, sistemul nervos e prăjit!”
A vrut să se aplece asupra ei, dar a uitat de celălalt adversar care acum se îndrepta către ei. Supărat, Arian a luat o katana ce trona pe un perete, o scoase din teacă şi cu câteva mişcări sigure şi calme l-a lăsat pe acel „El” fără mâini şi fără picioare. Cu o ultimă mişcare scurtă a secţionat partea de sus a craniului, acolo unde era şi cubul. A văzut cum interiorul cubului se stinge, energia care oferea acea lumină fluorescentă, acum devenea doar o bucată de metal negru. „Imi era dor să omor un „El” prin vechea metodă!” îşi spuse Arian în timp ce privea imaginile din faţa lui.
Se întoarse către Andreea, dar Robert era deja acolo, ţinând-o în braţe şi mângâind-o. Arian se uită stupefiat cum aceasta deschide ochii şi obosită, ridică o mână şi îi atinge obrazul lui Robert, iar acesta se apleacă asupra ei şi o sărută uşor. „Nu se poate, nu se poate! Ce s-a întâmplat, ce am modificat?” erau întrebări care îl măcinau acum pe Arian, la vederea fenomenului Andreea.