Fals

O privire rece, meschină îţi loveşte trupul. Încearcă să îţi pătrundă în minte, în gânduri, în sentimente. Speră că în curând ochii tăi se vor pleca în negura pământului ridiculizaţi de către chiar reflexia împovărată de grijă a realităţii ce te înconjoară. Ce vrea să însemne hidoşenia de privire care te-a făcut să te simţi atât de imoral, atât de mizerabil, atât de scârbit de ceea ce tocmai ai exeperimentat? Era doar o simplă privire, o frântură dintr-un haos îngrozitor de înfloritor...dar era chiar privirea ta! Oglinda era cea care te privea cu atâta milă, combinată cu ruşine şi o vagă consideraţie de patetism. Toate acestea răsfrânte asupra ta te automutilează, te dezbracă în încercarea de a da jos cele mai disgraţioase şi fetide feţe ce se pare că le îmbraci cu succes.

Eşti fals! Ai fost nevoit să fii! Ai rămas aşa. Prima dată când ai fost fals ai simţit cum obrajii îţi iau foc, aveai impresia că toată lumea are să realizeze gravitatea faptei şi omul care stă în spatele ei. Dar nu. Nu a fost aşa. A fost începutul unei noi vieţi, unei vieţi acoperite parcă cu un voal la început, pentru ca pe parcurs acesta să se transforme într-o draperie, apoi într-o pătură, pentru ca în final să fie o plapumă groasă şi apăsătoare. Oxigen.

E un fals! Era neceasr să fie! Şi aşa a rămas. A fost prima minciună, a fost primul impuls. Ai reacţionat normal, probabil, dar normal în accepţiunea ta doar. Ai devenit meschin, un om rău. Lumea începea să vadă în ochii tăi acea umbră ce ducea inevitabil la construirea unui grad ridicat de neîncredere în jurul tău. Respirai, emanai neîncredere. Te poticneşti în însuţi gândurile tale, josnicia în care te complaci, camera mizeră în care stai te îndepărtează de oglindă. Te îndepărtezi de omul din faţa ta, cel care înţelege, cel care conştientizează, cel care încă mai speră că ne putem transforma în oameni din nou. Îţi spui că nu eşti doar tu aşa. Toată lumea e la fel, toţi suntem la fel, toţi, fără excepţie, toţi...E în natura umană să înşeli, să minţi, să furi, să excelezi, să posezi...

Suntem falşi, suntem meschini, suntem câteodată inumani. Dar asta ne face pe noi umani. E un teatru pe care fiecare dintre noi e nevoit să îl joace. E soarta care ne înconjoară, o soartă ludică, un arlechin mereu cu două feţe.

Jokerul!