Prietene

luni, 23 august 2010

Gros....Obraz

Şi sunt printre noi, deşi câteodată ascunşi dar sunt aici, există, convieţuiesc...Sunt cei care niciodată nu se satură de a construi un grohotiş porcesc în jurul lor doar din dorinţa de a părea emancipaţi. Sunt cei care sunt mereu nemulţumiţi, sunt cei al căror avarism poate fi caracterizat doar de către personajele celebrului IL Caragiale.
Te uiţi mirat la cel care aşteaptă la trecerea de la semafor alături de tine. E un om ca oricare altul, un om normal...acel om care nu iasă cu absolut nimic în evidenţă. E doar un oricare altul. Dar nu, el nu crede asta! În viziunea lui, el ştie şi chiar crede şi este convins de faptul că lumea atârnă atât de greu pe umerii săi! Nu se poate coborâ la nivelul tău, pentru că hainele pe care scrie Adidas sau Puma nu merită să stea pe corpul destul de precar construit al acestui om. Îl vezi cum aşteaptă nerăbdător să treacă, apoi pasul pe care îl face cu secunde înainte de a apărea culoarea verde...simte nevoia de a fi primul! Paradoxal e că deşi pare a se grăbi, la apariţia culorii verzi îl cuprinde o stare atât de apatică încât pe la jumătatea trecerii de pietoni îl prinde culoarea roşie, culoare pe care o ignoră în totalitate, lăsând să se înţeleagă din comportamentul său că îl doare fix undeva de cei care aşteaptă nerăbdători ca dobitocul să treacă strada!
Ei bine, ei sunt printre noi, sunt nişte alienaţi care îşi caută disperaţi locul într-o societate în care nu aveau ce să caute în primul rând...Sunt nişte specimene care niciodată nu vor putea fi satisfăcuţi, pentru simplul motiv că le lipseşte singurul organ care le-ar putea oferi această stare...creierul! Îi vezi mereu ţâfnoşi, mereu înţepaţi, mereu agitaţi! Îi recunoşti abia de la a doua conversaţie din păcate pentru că din prima ei încearcă să fie cât mai umani cu putinţă. Statutul lor însă nu le permite aşa ceva, şi inevitabil dau cu băţul în baltă într-un mod cât se poate de grosolan...la fel ca şi obrazul lor de altfel!
Scăpări de genul acesta are oricine, e de înţeles, dar se pare că pentru ei este o stare de fapt, este chiar personalitatea lor care le dictează modul acesta de viaţă...bazat în totalitate pe minciună, înşelătorie şi denaturarea continuă a existenţei lor în cadrul unei societăţi.
O întâlnire cu un asemenea specimen nu poate decât să te marcheze pentru ceva vreme...rămâi stupefiat, costernat şi fără alte apelative pentru a descrie mai departe scenariul!

Un comentariu:

  1. Puteţi să mă găsiţi şi pe http://www.ziare.com/colaboratori/paul-boncutiu
    Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere