A procreea implică din primul moment o mulţime de riscuri. Dar fiecare dintre noi suntem dispuşi să ne asumăm asemenea riscuri. Riscul de a aduce pe lume un chip mongoloid cu deficienţe clare de vorbire, posibil retard şi cu insuficientă dezvoltare fizică... Te vei întoarce inevitabil către Forţa Supremă, aruncând priviri pozitive sau negative...de parcă te-ar mai ajuta cu ceva! Şi atunci de ce? Doar pentru plăcerea de a aduce pe lume un "urmaş"...
Fertilizarea se poate face în multe feluri, dar la urma urmei indiferent de modalitate, rezultatul final este cel care contează. Transformarea continuă la nivel molecular ne va duce în curând pe un piedestal mult mai înalt, concretizat prin punerea în scenă a oricărui scenariu pe care mintea umană poate să îl conceapă. Pentru că putem şi pentru că suntem capabili...Deşi, încă, la acest moment nu prea putem să generalizăm deoarece nu avem toţi aceeaşi capacitate cognitivă. Cu toate acestea media iq-ului creşte cu fiecare an, ceea ce dovedeşte direcţia pe care am pornit în continuare.
Dar revenind la Down...chiar şi numele este unul predestinat şi atât de expresiv. Unii o numesc o greşeală, alţii îl numesc păcat, eu i-aş spune genetică. Progresul celular influenţat de factorii externi duce la modificările atât de traumatizante pentru lumea înconjurătoare. Cine e de vină? Nimeni...nimeni nu vrea să îşi asume vina pentru asemenea incidente, care din păcate sunt din ce în ce mai dese şi mai virulente. Toţi arată cu degetul, dar dacă te uiţi la direcţia înspre care arată, nu vezi nimic. Sunt nişte laşi avizi şi orbiţi de strălucirea gălbuie a monezilor şi fascinaţi de sunetul produs de maşina de numărat bancnote.
Te apropii de el, un copil mongoloid cu o privire inexpresivă, şi îl întrebi câţi ani are? Zâmbetul lui tâmp, acompaniat de o scurtă eliminare de salivă pe bărbie şi bulele ieşite la încercarea de a vorbi te face să regreţi întrebarea pe care ai pus-o. Dar acum e târziu, aşa că trebuie să aştepţi liniştit, zâmbitor, îngrozit, dar calm totodată răspunsul din partea acestui nefericit specimen. Din păcate răspunsul este puţin inteligibil şi însoţit de mişcări haotice ale membrelor evident mai puţin dezvoltate şi disproporţionate faţă de restul corpului. Regreţi întrebarea şi mila te cuprinde, odată cu inevitabila întrebare..."Dacă ar fi fost al meu?" Încerci să îţi alungi un asemenea gând din cap, dar...e acolo, s-a instaurat regeşte şi în curând nu are să te părăsească. Vei fi nevoit de acum încolo să trăieşti cu teamă şi fără răspuns imediat la întrebarea ta. Îndoiala se naşte în tine şi în cazul în care nu te poţi controla, rişti să pici în extrema de a nu mai procreea pe motivul mai sus menţionat! Stupid...trebuie să o facem şi când o facem, să fim conştienţi că sunt riscuri pe care ni le asumăm în mod direct.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu