Supergirl...

Te-am văzut pentru o clipă. Sau mai mult? Poate mai mult...Poate prea puţin, poate aş fi vrut mai mult...dar tu mi-ai spus atâtea! Când? Cum şi de ce? Cred că privirea ta a vorbit, a şoptit cuvintele, a tulburat apele, a pătruns acolo unde atât de greu se intră în ultimul timp...De ce acum, tocmai acum, după atâta timp? Eşti în gândurile mele, chipul tău angelic răzbate biblic în ochii mei. Te simt aproape, dar încă eşti atât de departe! Dar ai vorbit, ai spus ceva frumos, deşi nici un cuvânt nu ai rostit. Din nou tu, din nou imaginea ta, din nou parfumul tău. Parfumul tău, discret.

Apoi te-ai întors, ai vrut să pleci. Privirea ta s-a aruncat în grabă peste altceva, un altceva deloc interesant, atât de neinteresant încât nu ai poposit prea mult asupra acelui ceva. Vrei să pleci dar te întorci, te întorci şi mai spui ceva. Ochii tăi mai spun ceva. E atât de scurt, atât de rapid, atât de codificat...dacă mă înşel, dacă greşesc, dacă interpretez totul aiurea? Inima îmi tresaltă, reacţionând intens la un asemenea gând negativist. E supărată că ai fost aici de atâta timp, şi cu toate acestea, nu a făcut nimic ca să facă ceva să fie important, ceva ce să conteze, ceva ce să facă diferenţa. Dar ochii tăi...atât de frumoşi, atât de expresivi, alături de zâmbetul monalisic şi pielea ta fină distrug orice şansă pe care o sărmană inimă ar fi putut să o aibă în faţa ta. Cedează în faţa unei zeităţi a cărei existenţă pe pământul acesta are o însemnătate apocaliptică...sau poate genezeistică.

Apoi pleci. De data aceasta ai plecat. Dar nu pentru mult timp. Te-ai întors. Dar nu aşa. Eşti lângă mine, dar nu te pot simţi. Pot să văd ce zici dar nu pot să aud. Ştiu doar că eşti acolo. Şi că vorbeşti cu mine. Ştiu.

Un sentiment, o reacţie, un impuls, o răsuflare, o imagine, o senzaţie....bau!

Rog comentarii pe margine ;)))