Să începem cu un prospect, un simplu prospect: tânăr, neliniştit, singur, fără mobilă, un sac de haine, un job amărât, un calculator şi o mulţime de speranţe.
Punctul de plecare: băncile facultăţii (în cele mai multe dintre cazuri). S-a terminat fericirea oferită de viaţa liniştită şi plină de alcool din căminul multisex. Respiri acum aerul infect dintr-o garsonieră împuţită pe care ştii că o vei împărţi cu încă vreo doi colegi pe care încă nu îi cunoşti. Te întrebi cu ce diferă faţă de camera ta din cămin? Ei bine, răspunsul vine de la sine...acum eşti o persoană responsabilă care trebuie să vadă ce înseamnă propria întreţinere, trebuie să cunoască sacrificiile pe care le aduce plata lunară a unei rente către o persoană dubioasă şi care mirosind a transpiraţie îţi bate în data de 15 a fiecărei luni la uşă pentru a-ţi cere plata. În scurt timp urăşti ziua aceea. E o zi pe care ai vrea să o ştergi din calendar, dar ştii că nu ai rezolva nimic pentru că ar apărea din nou acolo...Cât de uşor îţi era înainte...stai şi începi să te gândeşti, vrei să faci atâtea dar nu prea merge treaba, munceşti ca să îţi achiţi chiria şi să îţi cumperi de mâncare.
Apoi apare uşor. Se ridică în tine sentimentul proprietăţii, îl simţi acolo, te roade, te macină. Te face să începi să te întrebi..."Ce dracu? De ce să îi dau la fomeia asta urât mirositoare atâţia bani când pot să dau în altă parte, dar cel puţin ŞTIU CĂ E AL MEU!" Da, o fi al tău...peste treizeci de ani! O iluzie menită să te arunce într-un cerc din care cu greu vei mai ieşi. O iluzie creată de către nişte oameni, care în a lor goană după putere şi bani se folosesc de această gândire revoluţionară a tânărului abia intrat în câmpul muncii pentru a-şi umple ei buzunarele. Ei ştiu că nevoile tale trebuie satisfăcute, şi sunt acolo, zânele, îngerii care vor să aibă grijă de tine. Nişte nemernici care folosesc dobânzile pe post de cadouri oferite sub pomul de crăciun. Nişte ahtiaţi după profit care sunt în stare să te arunce afară din casa în care sperai că ai tăi copii îşi vor aduce copiii...să te arunce la primele semne că problemele tale devin din ce în ce mai mari şi mai mari.
Trăim în vremuri de restrişte ar spune deja anticii clasici români. Suntem meniţi să purtăm pe umeri semnele înrobirii, semnele ruşinii, semnele decăderii. Cu toate acestea vremurile sunt altele, gândirea noastră e alta şi ceea ce nu realizăm este că putem oricând să evadăm. Oricând. Nimic nu ne mai poate ţine legaţi de nimic, nimic nu ne mai poate ţine într-un loc. Suntem independenţi şi pentru această independenţă s-a luptat lumea secole de-a rândul. Aceasta este independenţa despre care se vorbeşte, schimbarea care întradevăr se resimte în fiecare fibră a corpului tău. Tot ce trebuie să faci este să accepţi! Să accepţi că poţi şi că eşti capabil să o şi faci dacă îţi doreşti cu adevărat!
Ai spune că sunt doar vorbe aruncate fără prea multă cugetare...dar dacă spui aşa ceva înseamnă ca înţelesul celor de mai sus au trecut prea departe de tine...chiriaş este egal atât cu "plata" cât şi cu "proprietatea". Problema e pe care o alegi? Care dintre ele e mai bună? Eu încă mai stau să o cuget...şi între timp am ales chiria, deşi răspunsul nu îl cunosc! Să fie oare acesta răspunsul? Hmmmm....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu