Apa

Este unul dintre acele elemente. Mai mult decât atât creează dependenţă...unul dintre cele mai mari droguri create vreodată. Sunt lucruri inimaginabile pe care omul le-ar face atunci cănd corpul i se usucă. Sunt de asemenea conştient de faptul că mulţi dintre voi mă veţi contrazice aici, dar deh, uite aşa o să mai petrecem juma de oră pe drum la discuţii...

De ce drog? Pentru că fără apă, corpul nu poate supravieţui. Buun, dar unii cârcotaşi ar spune că drogurile nu te omoară şi că liniştit poţi să trăieşti fără ele. Da, perfect de acord, dar să nu uităm că aceleaşi droguri te pot la fel de bine omorî. Dacă nu e un drog, atunci de ce plătim apa? Nu ar trebui să fie un bun nevandabil? Nu ar trebui să ne bucurăm de ea şi de proprietăţile ei?

Şi din nou ar apărea unii cârcotaşi care ar spune că nu te obligă nimeni să cumperi apa, deoarece poţi la fel de bine să mergi până la cel mai apropiat izvor şi să îţi umpli rezervoarele, că mulţumind ţării noastre, ne-a oferit asemenea bogăţii din belşug. Ei bine, eu nu mă refer la mine, cel care coboară la magazinul din colţ şi îşi cumpără apă atunci cându nu îşi cumpără bere, şi asta pentru că îmi este prea lene să mă arunc un km mai sus să culeg singur apa din izvor. Mă refer la zonele unde întradevăr apa este un bun comercial, o marfă în adevărata putere a cuvântului. Mă refer la zonele în care ultimul izvor s-a secat înainte de a reuşi să umpli un bidon. Mă întreb ce reprezintă apa pentru acei oameni?
Şi sunt mulţi aceia care profită de necesităţile acelor sărmani, necesităţi care trebuie, şi când spun trebuie, păi trebuie, să fie satisfăcute.

Şi s-ar spune că apa are memorie, că apa simte, că apa este cel mai pur element. Cu toate acestea, memoria ei nu ne ajută să ne aducem aminte imaginile şocante cu copii subnutriţi, schelete umblătoare. Sentimentele pe care cică le-ar stoca din nou nu le oferă la nimeni pentru că nu are bunătatea de a fi empat. Poate astfel am putea simţi ce simte tatăl a doi copii care cu lacrimi în ochi le dă acestora ultima gură de apă. Se uită îndurerat la buzele lor crepate, la pielea lor murdară şi plină de praf, la mâinile uscate, la soţia lui bolnavă într-un colţ. Cu ultimele forţe, îşi sărută pe frunte copiii, aruncând din mers câte o lacrimă pe creştetul lor. Ia bidonul de toartă şi iasă din colibă în praful ridicat de vântul uscat de afară. Gâtul i se usucă instantaneu şi la fiecare înghiţitură simte mii de ace ce îi zgârie laringele. Se îndreaptă înspre mulţimea adunată în jurul maşinii cu remorcă ce apare în fiecare zi, la aceeaşi oră. Ieri nu a luat apă, îşi aduse aminte cum s-a certat cu vecinul mai înstărit, s-au luat la bătaie şi toţi au dat vina pe el. Cei din camion l-au alungat de acolo...a fost nevoit să meargă la copii cu mâna goala. Îşi aduse aminte privirea din ochii lor când au văzut bidonul gol...a simţit că ceva în el se rupe...a avut pentru moment impresia că era sufletul, dar nu, nu, era umanitatea din el cea care începea să se răzvrătească. Acum le-a promis copiilor că se va întoarce cu bidonul plin. Se îndreptă cu privirea sus şi cu pasul hotărât către camion.

Privirea din ochii copiilor lui l-au făcut să se aşeze liniştit pe singurul scaun din casă, uitându-se palid la ei cum se înfruptă din minunata apă. Era cel mai frumos cadou pe care l-ar putea oferi. A căzut de pe scaun. Mâna îi era plină de sânge, cămaşa la fel. Murea. Copiii au venit lângă el, dar erau prea mici pentru a şti ce se întâmplă. Mama lor cu greu s-a ridicat speriată din pat. S-a apropiat de el târându-se aproape în praful de pe jos. S-a uitat încă o dată în ochii copiilor lui...era ultimul cadou pe care l-a mai făcut pentru ei. Din nou a simţit sufletul cum i se rupe în două, înainte de a muri înjurând în gând lumea în care s-a născut!

Dar cu toate acestea trebuie să recunoaştem că apa are şi părţi bune...sau?