Către Cojocna se îndreptă paşii fericiţi şi grei ai transilvănenilor de pretutindeni. Mai ales grei, atâta timp cât malurile frumoaselor lacuri sărate au început să se surpe, aruncând salinei investiţiile meticulos executate. Oare studiile de impact asupra mediului nu au prevăzut o situaţie de genul acesta? Sau poate nici nu trebuiau să prevadă un asemenea scenariu. „Worst case scenario”, o sintagmă puţin auzită în zona noastră....poate tocmai pentru că nimeni nu vrea să prevadă acest cel mai prost scenariu cu putinţă. Şi la urma urmei de ce ai vrea să prevezi că peste patru luni de la inaugurare jumătate din investiţie se va duce pe apa sărată a sâmbetei? Nu este interesul nimănui prezentarea unei situaţii de genul acesta în faţa unui consiliu de conducere menit să îţi aprobe o finanţare. Ar însemna efectiv geneza unui inevitabil răspun negativ, ceea ce bineînţeles că nicidecum nu te-ar putea influenţa pozitiv. În condiţiile date, de ce să te gândeşti la ce se va întâmpla peste 4 luni de la inaugurare...Carpe Diem, mentalitatea românului. Viitor? Cum să ne gândim la viitor când problemele trecutului şi ale actualului prezent sunt atât de stringente şi apasă cu atâta ură pe umerii noştri!
Revenirea cu picioarele pe pământ în cazul Cojocna ne trimite mai departe la personalul înalt calificat care deserveşte acest colţ de rai transilvănean. „Dar parcă sunt animale şi tot timpul sunt după balize” citându-l pe administratorul Cojocnei nu pot să nu observ două anomalii, ambele alergând în acceaşi direcţie: românul – animal! Păi o dată domnul administrator îşi transformă clienţii în animale, ceea ce mai degrabă l-ar putea transpune pe administrator manager de fermă în Farmville...posibil să se descurce mai bine acolo că totuşi sunt necuvântătoare! Apoi întradevăr nu pot să nu îi dau dreptate şi să cataloghez şi eu lipsa acută de înţelegere, mai ales percepţie vizuală a românului asupra semnelor distincte de interzicere. Chiar dacă există, sunt acolo, frumos şi ţipător colorate, al nostru român nu vrea să priceapă, nu vrea să creadă că pentru el se poate aplica o asemenea regulă constrictivă. Cu toate acestea ei sunt acceptaţi, posibil şi în speranţa unei eventuale culturalizări în masă şi mai ales în timp!
Să sperăm totuşi că acel unic salvamar care deserveşte lacurile sărate este un om care ştie să înoate cât de cât, că în rest...nu ştiu ce ne-am fi făcut dacă natura nu ne-ar fi oferit atâtea locuri minunate!
Citiţi articolul de la care am pornit aici: www.stiridecluj.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu