Changes

Se întâmplă să ne găsim în ipostaza de a schimba ceva, de a alege alte drumuri, de a intra în diferite intersecţii. Nu sunt neaparat dorite aceste schimbări şi de multe ori sunt neavenite, dar după cum spuneam, câteodată sunt necesare.
Cum trebuie să te comporţi atunci când te găseşti într-o asemenea ipostază, ce trebuie să faci, cum să abordezi problema? Întrebări ale căror răspunsuri variază funcţie de fiecare în parte. Dar baza acestor răspunsuri este aceeaşi...schimbarea. Comportament? Multă stăpânire de sine, calm şi analiză. Nu are sens să porneşti pe alt drum dacă nu ai câteva scenarii analizate înainte. Nu are sens dacă nu eşti sigur că cel puţin 50% din previziunile legate de calea pe care o apuci vor putea fi atinse. Este inevitabilă o zi dedicată gândirii, urmată de analiză. O ordine în gânduri poate fi un bun început. O carte de poveşti ruseşti spunea aproape în fiecare poveste că "noaptea e un sfetnic bun!". Asumă-ţi riscul de a gândi câteva perspective...
Comportamentul agitat nu face bine! Discuţii cu alte persoane nu fac bine...nimeni nu ştie mai bine decât tine ce se întâmplă, nimeni nu poate fi capabil să ofere o părere pertinentă şi cât de cât validă în această privinţă. Doar tu ştii ce vrei, ce îţi doreşti cu adevărat şi ce eşti dispus să sacrifici sau să rişti pentru a duce la îndeplinire. Sunt momentele de căpătâi în viaţă, momente de care toţi ne temem, tocmai pentru că ne fac să ne simţim atât de nesiguri... Nu vei ştii niciodată dacă decizia pe care ai luat-o e mai bună decât cea pe care nu ai luat-o. Cu toate acestea, dacă ceva merge rău, atunci ai să compari situaţia reală cu cea probabilă, dar la care ai renunţat. Ai să consideri că ai luat decizia greşită şi că celălalt drum ar fi fost cel bun. Dacă din contră, toate merg strună, eşti fericit şi te simţi împlinit, sunt ceva şanse să te întrebi dacă ai fi ales celălalt drum nu ai fi avut mult mai multe?
Pentru că asta suntem noi şi acesta este aluatul din care suntem făcuţi...nevoia de "self esteem", de a ne simţi mereu bine şi de a atinge noi idealuri ne face să căutăm mereu oportunităţile şi căile de a atinge aceste deziderate.
În final realizezi că sunt prea multe variabile de luat în calcul şi că există totuşi unele lucruri pe care nu prea le poţi controla. Laşi ca parte din vină să pice pe liberul arbitru, mereu acolo şi mereu prezent pentru a lua pe umerii săi greutăţile acestor decizii.
Deoarece fiecare context se prezintă diferit, orice schimbare majoră este importantă şi unică. Reprezintă acele puncte de interes din viaţa fiecăruia, puncte pe care mereu le va rememora şi pe care nu le va uita niciodată. Sunt puncte ca şi terminarea liceului şi alegerea unei facultăţi, sau căsătoria, apariţia unui copil, apariţia celui de-al doilea copil, reconversia profesională, schimbarea unui loc de muncă, divorţul, dispariţia persoanelor dragi...
Toate reprezintă momente cheie care ne reprezintă vieţile şi peste care toţi trebuie să trecem. Acestea sunt momentele care ne definesc viaţa şi care creează diferenţe între fiecare individ în parte!
Atenţie la ele şi la modul în care treceţi peste ele sau prin ele..."noaptea e un sfetnic bun".

RĂuomania #7 - Relicvă socială

Niciodată nu mi-a plăcut să fiu pesimist, ci din contră am încercat mai mereu să ţin capul sus şi să privesc cu oarecare speranţă combinată cu o doză importantă de indiferenţă nonşalantă înspre viitorul spre care ne îndreptăm. Dar mereu mă întorc în acelaşi punct, punct în care contemplarea acestui traseu este întreruptă de o evoluţie mai puţin obişnuită a naturii în sine. Putem să considerăm oscilatorie şi botanică existenţa anumitor personaje din jurul nostru. Jalnice specimene, manipulate în definitiv de cei care sunt întradevăr capabil să creeze diferenţe şi să mişte rotiţele. Păpuşarii sunt cei care intervin în cursul lin al timpului, aruncând în mijlocul cărării câte un excrement de câine pe care inevitabil îl întâlneşti. Problema e că nu contează dacă îl sari, sau îl ocoleşti, pentru că oricum îi simţi mirosul fetid şi înţepător. Stomacul se revoltă şi încerci să te îndepărtezi cât mai mult de asemenea situaţii...Suntem oare nişte laşi pentru că permitem existenţa acestor persoane incapabile de a schimba ceva în poziţii atât de nedemne de capacităţile şi expertiza lor?
Pentru lămurirea fiecăruia, este vorba despre o recentă numire a unui tânăr de 28 de ani la conducerea Electrica Furnizare Transilvania Nord. Sunt numiri politice, sunt manageri care au fost instruiţi în instituţiile de stat, crescuţi acolo, la fel ca şi copiii de trupă. Nu are habar despre ce se întâmplă cu el, dar se preface că este rege peste regatul său. Asemenea parveniţi şi excrescenţe comuniste vor duce ceea ce a mai rămas din ţara noastră departe în hăuri negre. Vor distruge încet economia şi tot ceea ce la un moment dat avea de oferit. Vom suferi din cauza lor şi ne vom uita cu jind la vecinii noştri cum pot şi noi nu...noi vom fi mereu în ipostaza de privitori la televizor la ştirile prezentate de Esca, aşteptând cu sufletul la gură ca cineva, undeva şi cândva să facă ceva! Şi da, uite, se fac...şi încă cum se fac! TOate se fac pentru ca cineva să profite şi restul să moară de foame, că doar deh, suntem proşti, suntem săraci!
E uluitor ceea ce se întâmplă, dar tocmai aceste lucruri arată adevăratele cutume ale statului român! Nu are rost să ne mai minunăm sau să mai aşteptăm ceva...curând nu are să mai vină...pentru noi nu mai există cei 7 ani biblici de bunăstare, ci plăgi continuue cauzate de lipsa controlului şi de salivele prelinse pe bărbile nesăţioşilor şi ....

Aici vă puteţi lămuri despre ce naiba am urlat mai sus!

Când ospătarii se oftică...

Gros....Obraz

Şi sunt printre noi, deşi câteodată ascunşi dar sunt aici, există, convieţuiesc...Sunt cei care niciodată nu se satură de a construi un grohotiş porcesc în jurul lor doar din dorinţa de a părea emancipaţi. Sunt cei care sunt mereu nemulţumiţi, sunt cei al căror avarism poate fi caracterizat doar de către personajele celebrului IL Caragiale.
Te uiţi mirat la cel care aşteaptă la trecerea de la semafor alături de tine. E un om ca oricare altul, un om normal...acel om care nu iasă cu absolut nimic în evidenţă. E doar un oricare altul. Dar nu, el nu crede asta! În viziunea lui, el ştie şi chiar crede şi este convins de faptul că lumea atârnă atât de greu pe umerii săi! Nu se poate coborâ la nivelul tău, pentru că hainele pe care scrie Adidas sau Puma nu merită să stea pe corpul destul de precar construit al acestui om. Îl vezi cum aşteaptă nerăbdător să treacă, apoi pasul pe care îl face cu secunde înainte de a apărea culoarea verde...simte nevoia de a fi primul! Paradoxal e că deşi pare a se grăbi, la apariţia culorii verzi îl cuprinde o stare atât de apatică încât pe la jumătatea trecerii de pietoni îl prinde culoarea roşie, culoare pe care o ignoră în totalitate, lăsând să se înţeleagă din comportamentul său că îl doare fix undeva de cei care aşteaptă nerăbdători ca dobitocul să treacă strada!
Ei bine, ei sunt printre noi, sunt nişte alienaţi care îşi caută disperaţi locul într-o societate în care nu aveau ce să caute în primul rând...Sunt nişte specimene care niciodată nu vor putea fi satisfăcuţi, pentru simplul motiv că le lipseşte singurul organ care le-ar putea oferi această stare...creierul! Îi vezi mereu ţâfnoşi, mereu înţepaţi, mereu agitaţi! Îi recunoşti abia de la a doua conversaţie din păcate pentru că din prima ei încearcă să fie cât mai umani cu putinţă. Statutul lor însă nu le permite aşa ceva, şi inevitabil dau cu băţul în baltă într-un mod cât se poate de grosolan...la fel ca şi obrazul lor de altfel!
Scăpări de genul acesta are oricine, e de înţeles, dar se pare că pentru ei este o stare de fapt, este chiar personalitatea lor care le dictează modul acesta de viaţă...bazat în totalitate pe minciună, înşelătorie şi denaturarea continuă a existenţei lor în cadrul unei societăţi.
O întâlnire cu un asemenea specimen nu poate decât să te marcheze pentru ceva vreme...rămâi stupefiat, costernat şi fără alte apelative pentru a descrie mai departe scenariul!

RĂuomania #6 - Pâinea cu unt şi cu sare

Pâine cu unt şi cu sare...mâncarea românului lovit de ciocanul creditării în timp ce îşi sprijinea capul pe nicovala scăderii dramatice a salariilor şi creşterea şomajului. Din când în când, între două lovituri mai ia câte o gură de aer şi mai cumpără câte o roşie de la pieţarul ce îşi petrece zilele la taraba plină de aşa zise legume tradiţionale româneşti...Şi uite aşa ingurgitează delicatesele oferite de natura mai nou atât de neînduplecată. Pfoaaa ce prostii mai zic şi eu!!!
Auzi, natura...Ce naiba, natura l-a adus pe omul mâncător de pâine cu unt şi cu sare în stadiul de a mânca pâine cu unt şi cu sare? Dacă la natură putem să îi spunem guvernul României, parlamentul României, atunci aşa o fi. Dar până atunci, să ne revoltăm asupra celor care nu sunt capabili nici măcar să subvenţioneze pe cel de la tarabă care îţi vinde ocazional câte o roşie importată din Turcia pentru că iasă mai ieftin decât să cultivi o seră pe plaiuri româneşti. De ce asta? Pentru că nimeni nu te sprijină când vrei să îţi aduci utilităţile la dracu în mijlocul câmpului, sau când vrei să îţi construieşti o piaţă de desfacere, sau când vin controalele de la vampirii nesătui de la gardă sau de la finanţe. Nuu! Toţi vor să te aducă şi pe tine la acea masă îndestulătoare şi plină de fantezie...pâine cu unt şi cu sare.

Suntem distruşi de către cei cărora le-am pus în braţe puterea...le-am pus un drac că şi-au luat-o ei singuri! Oameni buni, trăim în secolul 21! Nu mai suntem animale preistorice şi nici unilaterari inchizitori sau barbari cuceritori! Am construit timp de atâţia ani o societate bazată pe valori şi etici morale! Ce se întâmplă cu ea? De ce în anumite locuri poate să funcţioneze atât de bine, pe când la noi pare a fi în acelaşi stadiu ca şi acum două mii de ani...Burebista ăsta de băsescu o să transforme curând steagul României într-un stindard sub forma unui lup! Incredibil cât de prost pot să funcţioneze sisteme sub oblăduirea unor oameni atât şi atât de hapsâni, nemiloşi, egoişti şi dezinteresaţi...Dar...wtf, asta e Răumania, ţara tuturor posibilităţilor!

Am fugit să mănânc şi eu ceva...sper să mai am roşii, că unt şi sare sigur găsesc prin frigider!!!

Comentarii

Nimeni, nimeni nu zice niciodată nimic...toată lumea tace, rar se mai întâmplă ca cineva să se gândească la importanţa unui cuvânt aruncat în urma a tot ceea ce a citit. E important faptul că a trecut pe acolo, că a venit şi-a aruncat privirea peste câteva articole, a citit două titluri, i s-a părut interesant unul dintre ele, aşa că a început să citească. După nici măcar trei fraze a realizat tâmpeniile pe care urmează să le lectureze şi faptul că nu îi aduc nici o productivitate.
Cu toate acestea rămâi şi citeşti în continuare de dragul celui care cică se chinuie să compună toate tâmpeniile astea. EI bine, el nu se chinuie...niciodată nu durează mai mult de zece minute un amărât de articol! Cu toate acestea niciodată nu vede comentarii...de ce?
E conştient de viteza cu care trece timpul în aceşti ultimi ani, e conştient că prea puţină lume e interesată de bulshituri literare, de elucrubaţii mintale şi combinări interesante de cuvinte. Epoca eminesciană şi boemitatea au trecut de multă vreme...au dispărut în această ferventă şi actuală luptă pentru supravieţuire pe care Darwin şi acoliţii lui ne-au lăsat-o pe umeri!
Un comentariu...dacă tot pierzi timpul cu cititul unor cuvinte care probabil pentru tine nu au nici un înţeles sau care nu sunt menite să rămână prea mult timp înfipte în creier.
Un comentariu pentru a înţelege dacă merită, dacă acele zece minute merită transformate în jumate de oră şi acea jumătate de oră cine ştie...poate merită a fi transformată într-o ocupaţie secundară! Dar un comentariu poate face diferenţa! Atâta timp cât lumea stă ascunsă şi fiecare citeşte din colţul său, fiecare tăcut, fiecare contemplativ, nu o să poţi să performezi la capacitate mai mare. Poate că vrei un articol gen Sandra Brown...la cerere l-am oferit...poate că vrei altce...poate că ceva nu place...poate că ceva deranjează....
Autorul e incapabil de a face corecturi! A declarat acele zece minute mult prea mult pentru cele insignifiant de puţine comentarii pe care un amărât articol le are...
Nu plânge după ele, dar plânge după exprimare...şi fiecare are dreptul să o facă, iar ceea ce nu înţelege e de ce nu se şi pune punctul pe I?
Să vedem...putem să începem cu o huiduială!

Boala sec douăşunu

Răcit în toiul verii...ca să vezi! După ce am trecut toată iarna cu zece paractemoale, mă răcesc acum, la 40 de grade celsius în mediul înconjurător! E ciudat, pentru că nu ştii transpiraţiile dacă sunt de la temperatura peste limită a corpului tău sau temperatura peste limită a soarelui arzător de August. Dar uite aşa începem să ne învăţăm corpul, învăţăm să îi dăm cele necesare în vederea evitării îmbolnăvirilor de orie fel.
Şi lumea te priveşte diferit, parcă ai fi un lepros ce nu are ce să caute în societate. Se gândesc la ce e mai rău, la malarii, la fel de fel de microbi transmisibili aeropurtaţi, chiar şi la o eventuală finalitate morbidă. Pentru că aşa suntem noi, moştenitorii atâtor specii de microbi evoluaţi genetic pentru a face faţă transformărilor climatice şi corporale. Gazdele pe care le caută sunt fie pentru incubaţie, fie le folosesc ca şi parc de distracţii. Dacă am putea să punem o taxă pe microbi... mai ales pe efectele lor! Distrugem populaţii întregi de microbi doar pentru a creea altele. Creem altele doar pentru a realiza noi medicamente şi noi metode de combatere. Şi toate acestea cine le suportă? Costul lor unde este? ..... La mine, eu, eu cel care m-am îmbolnăvit acum vara, pentru că un microb aeropurtat a transformat ceva în organismul meu, făcându-l mai slab, mai expus în faţa diferitelor pericole, mai uşor de atacat. Acum mă văd nevoit de a merge în farmacia de la colţ pentru a-mi cumpăra un pumn de medicamente al căror efect se lasă aşteptat. Dar microbul creat de unii pentru ca alţii să se îmbolnăvească în toiul verii, le aduce la primii o căruţă de bani din partea celui de la celălalt capăt.
Suntem moştenitorii unei specii bolnave după cum spuneam mai sus, suntem moştenitorii unei posibile extincţii, suntem moştenitorii unei vieţi precare şi plină de durere. Vezi în jurul tău bătrâni care după o viaţă de muncă nu îşi permit să îşi cumpere un pachet de medicamente sau să facă lucruri pe care cât timp au muncit nu au avut timp să le facă...vezi bătrâni care sunt daţi afară din casele lor pentru că nepoţii şi chiar copii le-au folosit casele ca şi gir pentru un credit care le-a permis achiziţionarea unei maşini (care le-a crescut cu două puncte nivelul în societate)...dar cu ce preţ!!!
Vorba unui prieten, „Suntem proşti, sunem săraci!!!” Să trăieşti Bugnare!

Dezordonat...

Cu gândurile într-o mie de direcţii, mereu atent, mereu speculativ, pregătit oricând să facă faţă unor situaţii imposibile, îţi răzvrăteşti mintea împotriva celor care le creează. Nu e rolul tău cel pe care îl joci, ci e al unui actor ce înnecat în alcool şi cu venele injectate nu a mai fost în stare să se interconecteze cu bioritmul natural al habitanţilor acestei planete.
Dar apoi ai descoperit arta, ai descoperit plăcerea de a creea, plăcerea de a fi apreciat sau huiduit pentru necontenitele inconsistente şi mereu inutile gânduri transpuse pe o foaie murdară de hârtie. Înainte de asta ai descoperit puterea de a face ce vrei, de a avea lumea la picioare şi de a-ţi duce la îndeplinire cele mai adânci dorinţe. Unde s-a dus acel om acum? Cine eşti tu, tu cel care ţii locul actorului răpus de propria-i vomă? Eşti un becisnic ce aderă la un scop mai înalt decât îi permite destinul...destin...vrei să demonstrezi ceva aici, nu-i aşa? Las că ştim noi! Vrei tu să arăţi ceva cu atitudinea asta, vrei să fii mai presus de lumea în care înoţi de atâta vreme. Vrei ca lumea să fie cea care la picioarele tale fiind, se apleacă şi îţi oferă ofrande vremelnice menite să îţi încânte sufletul şi să-ţi desfete mintea. SUferi de orgasme mentale personalizate stilului tău de viaţă.

Şi totuşi, destinul este cel care nu te lasă să faci mai mult decât şi actorul pe care îl înlocuieşti a făcut. Acum te gândeşti cum să faci să furi rolul altcuiva...cum să o mai faci încă o dată? Prima dată totul a decurs bine, dar acum dacă se prinde cineva? Dacă vine acea flacără de care AAron a fost atât de speriat, flacără ce are să îţi reteze viaţa pentr...dintr-o dată realizezi ce căcaturi de gânduri îţi trec prin tartăcuţă! Nu e posibil ca tu să recurgi la asemenea metode şi mai mult decât atât să te gândeşti la urmări divine ce ar putea să îţi afecteze continuitatea în acest habitat.

Coexistenţa reprezintă pentru tine chintesenţa interelaţionării umane. Dacă poţi să trăieşti lângă un om, şi mai mult decât atât, poţi să îl şi suporţi, atunci laşi toate rolurile deoparte şi te axezi probabil pe cel mai important rol posibil...

Până la urmă îţi va fi bine oricum are să îţi fie, deoarece termenele tale de comparaţie se opresc între rolul unui drogat şi cel al unui părinte...nu sunt prea multe opţiuni reale aici...hmmmm...

F punct M punct I punct

Presupus salvator, poate chiar admirat de mulţimea adunată la picioarele lui, este el, Făt Frumos al acestei planete, Prâslea cel Voinic alergând după merele de aur. Dar intenţia primordială s-a pierdut undeva pe drum, valorile incipiente au ajuns devalorizate pe parcursul timpului şi pe măsura îndepărtării de la scopul propus. Ajungem cu o viteză considerabilă în groapa morbidă a neputincioşilor, a celor care s-au îndatorat în speranţa modificării viitorului. Dar viitorul nu este altceva decât o liniaritate în continuitatea spaţiu-timp, şi orice modificare aplicată conştient sau inconştient poate doar să devieze de la trasa ideală, în timp ce finalul este menţinut acelaşi mereu.
Asasinaj economic am putea să numim această indiferenţă solidară a românului faţă de continuitatea românului ca şi specie. Ei bine, pe nimeni nu interesează o eventuală incredibilă realitate alternativă ca şi scenariul prezentat mai sus. Dar sunt mai mult ca sigur că poate să fie adevărat şi că sub masca fertilităţii şi a carităţii pot fi ascunse intenţii meschine şi demne de aruncat la pubelă! Prevenirea ar putea să fie deja târzie, deoarece panta descendentă deabia acum începe, şi cei care se numesc FMI sunt cei care au pus bazele acestei pante. Tot ei sunt cei care îndeamnă în continuare la continuitatea finanţării pentru acoperirea unei deja existente şi greu de dus finanţare. Tot ei sunt cei care deja de ceva vreme impun politicile monetare şi fiscale în această ţară, deşi sunt mulţi care susţin că aşa ceva nu e posibil...cum să nu fie posibil când ne sunt cerute atâtea raportări, când ne sunt impuse luarea unor anumite măsuri pentru reducerea arieratelor din economie, pentru o eventuală viitoare creştere economică, etc.
Cu părere de rău am auzit o afirmaţie pe care o auzisem şi acum un an...”pentru anul 2011 se preconizează o creştere economică de 1,5 puncte procentuale”! Ei bine, dacă lucruril vor decurge şi pe viitor la fel ca şi anul acesta, ceea ce nu îmi vine greu să cred, atunci nu o să vedem noi curând o asemenea creştere...cel puţin nu una reală! Ce facem noi aici? Luptăm pentru ratinguri sau ne luptăm pentru bunăstarea naţională? Luptăm individual sau ar trebui să luptăm colectiv pentru a combate acest rău acum cât timp mai poate fi stopat...
Nori negri încep să se adune asupra noastră şi speranţele încet încet ne vor fi năruite şi spulberate de vânturi uraganice...

La "scăldat"...în Bani Europeni!

Către Cojocna se îndreptă paşii fericiţi şi grei ai transilvănenilor de pretutindeni. Mai ales grei, atâta timp cât malurile frumoaselor lacuri sărate au început să se surpe, aruncând salinei investiţiile meticulos executate. Oare studiile de impact asupra mediului nu au prevăzut o situaţie de genul acesta? Sau poate nici nu trebuiau să prevadă un asemenea scenariu. „Worst case scenario”, o sintagmă puţin auzită în zona noastră....poate tocmai pentru că nimeni nu vrea să prevadă acest cel mai prost scenariu cu putinţă. Şi la urma urmei de ce ai vrea să prevezi că peste patru luni de la inaugurare jumătate din investiţie se va duce pe apa sărată a sâmbetei? Nu este interesul nimănui prezentarea unei situaţii de genul acesta în faţa unui consiliu de conducere menit să îţi aprobe o finanţare. Ar însemna efectiv geneza unui inevitabil răspun negativ, ceea ce bineînţeles că nicidecum nu te-ar putea influenţa pozitiv. În condiţiile date, de ce să te gândeşti la ce se va întâmpla peste 4 luni de la inaugurare...Carpe Diem, mentalitatea românului. Viitor? Cum să ne gândim la viitor când problemele trecutului şi ale actualului prezent sunt atât de stringente şi apasă cu atâta ură pe umerii noştri!
Revenirea cu picioarele pe pământ în cazul Cojocna ne trimite mai departe la personalul înalt calificat care deserveşte acest colţ de rai transilvănean. „Dar parcă sunt animale şi tot timpul sunt după balize” citându-l pe administratorul Cojocnei nu pot să nu observ două anomalii, ambele alergând în acceaşi direcţie: românul – animal! Păi o dată domnul administrator îşi transformă clienţii în animale, ceea ce mai degrabă l-ar putea transpune pe administrator manager de fermă în Farmville...posibil să se descurce mai bine acolo că totuşi sunt necuvântătoare! Apoi întradevăr nu pot să nu îi dau dreptate şi să cataloghez şi eu lipsa acută de înţelegere, mai ales percepţie vizuală a românului asupra semnelor distincte de interzicere. Chiar dacă există, sunt acolo, frumos şi ţipător colorate, al nostru român nu vrea să priceapă, nu vrea să creadă că pentru el se poate aplica o asemenea regulă constrictivă. Cu toate acestea ei sunt acceptaţi, posibil şi în speranţa unei eventuale culturalizări în masă şi mai ales în timp!
Să sperăm totuşi că acel unic salvamar care deserveşte lacurile sărate este un om care ştie să înoate cât de cât, că în rest...nu ştiu ce ne-am fi făcut dacă natura nu ne-ar fi oferit atâtea locuri minunate!

Citiţi articolul de la care am pornit aici: www.stiridecluj.ro

Bancher vs client

Disperare se citeşte în ochii ambelor părţi: bancher vs client. Unul este dezagreabil, celălalt este diform financiar. Dar amândoi sunt acolo, faţă în faţă, privindu-se adânc în ochi. În jurul lor, România s-a transformat într-o mare preerie, în care coioţii caută salivând o bucată de os putred. Cei doi sunt acum pregătiţi de război, cu mantia aruncată peste prăselele pistoalelor de la brâu. Doi luptători aşteptând aparent calm agitaţia care are să vină, două animale aduse în acest stadiu de praful irespirabil din veşnica preerie. Primul face o mişcare, în timp ce o picătură de transpiraţie se prelinge pe fruntea lată. Dar mişcarea nu e bruscă, nu reprezintă deocamdată nici un pericol, aşa că diformul se relaxează pentru moment. Prima greşeală...relaxarea prematură!
Bancherul îl fixează cu privirea, încolţindu-l pe românul tipic în colţul ringului, adiministrându-i necontenit pumni imaginari ce îl ţintuiesc pe diform în corzile ringului. A urmat un timid răspuns din partea românului tipic, simţindu-se ameninţat financiar de către adversar. Dar apărarea diformului este prea slabă şi în curând imaginaţia acestuia transformă adversarul într-un trol-bancher cu pielea acoperită de păr, palmele mari şi asudate, colţii ieşiţi în exterior şi salivând. O imagine oribilă pentru sărmanul român tipic ale cărui intenţii primordiale au fost de a-şi ridica cu o treaptă nivelul de trai prin cumpărarea unei plasme pe care să se joace cu prietenii pe Wii. Dar acum, această plasmă l-a adus în faţa hidosului trol-bancher, personajul mitic dispreţuit de către restul vieţuitoarelor. Încearcă să se apere, încearcă să se explice, încearcă să înţeleagă...Se simte ameninţat financiar de către plasma pe care acum vrea să o returneze doar pentru a scăpa de respiraţia urât mirositoare a trolului-bancher. Dar aceasta nu este o opţiune.
Trolul-bancher începe să vorbească, începe să explice românului tipic unde a greşit, şi ce se mai poate face în această privinţă. Au trecut trei fraze şi deja diformul financiar nu mai ştie ce se discută acolo, simte că nu face parte din acea conversaţie. Dobândă anuală efectivă, marje, variabile fixe, euribor/robor, scadente, solduri, comsioane, totul transformă rapid câmpul de luptă într-un masacru. Carnagiul oferit de către trolul-bancher il face pe românul tipic să plece capul şi cu ochii în lacrimi să accepte situaţia în care se află. Ba mai mult, cu voce stinsă, îl întreabă timid pe trol despre soluţiile pe care le are la problema deja atât de ardentă...A doua greşeală!
Trolul iasă învingător şi nu doar pentru că este trol, ci pentru că românul tipic este de cele mai multe ori un sărman diform financiar!

Ipocrizia legislativă

Pe prima pagină ar vrea să fie mereu şi mereu. Nu contează ipostaza, nu contează că a lovit un copil, că a înjurat pe vreo femeie, că a băut şi s-a urcat la volan! A instaurat un adevărat cult al conducătorului în România, conducător care deşi se apropie de o nouă înlăturare temporară din funcţie nu îşi pierde zâmbetul multicolor şi uneori cu adevărat dispreţuitor. Felicitări nouă, votaşilor, pentru că noi am realizat toate primplanurile cu aceste atât de controversate personaje care mai nou lucrează ardent la reformarea legislativă a statului român.
Modificările legislative, la ordinea zilei, la care se adaugă greşelile grave făcute de cabinetul primministrian fac din personajele aflate la conducere nişte actori de mâna a doua, actori pe care nu îi interesează huiduielile din sală sau ouăle, roşiile şi alte alimente asemenea aruncate către ei. Sunt interesaţi de prosperitate, din păcate nu prosperitatea milioanelor de oameni pe care ar trebui să îi reprezinte, ci de propria lor prosperitate. Propuneri legislative aruncate pe hârtie de pe o zi pe alta îndeamnă la neîncredere. Propunerile legislative încurcate şi întortocheate nu fac altceva decât să creeze haos şi inconstanţă socială. Pentru ca o lege să fie elaborată, este necesară studierea domeniului prin implicarea directă a experţilor în domeniul respectiv. Niciodată o propunere de lege nu are să fie completă atâta timp cât este realizată de un grup de o singură persoană! Consultarea permanentă cu toate persoanele fizice şi juridice care activează în domeniul respectiv este imperativă, atâta timp cât doar ei sunt cei care pot să cunoască existenţa unor eventuale înţelegeri bisensuale ale vreunui articol sau pot să evite interpretarea eronată a legii. Mai mult decât atât, o lege nu poate fi elaborată într-o după-amiază frumoasă şi însorită de mai! Poate nu e posibil la alţii, dar la noi se pare că este posibil şi acest lucru! Modificări legislative aruncate pe tapet de pe o zi pe alta, norme metodologice lipsă sau inconsistente, greşeli la nivel de aplicabilitate şi posibilitatea interpretării legii sunt rezultanta a ceea ce am precizat mai sus.
Cu toate acestea, cum poţi să eviţi toate situaţiile neplăcute cauzate de erorile genezei legislative atunci când vine cineva cu zece minute înainte de sfârşitul programului de muncă şi îţi cere ca a doua zi dimineaţă să aibă propunerea de modificare legislativă pe birou împreună cu notele de fundamentare aferente. Alooo! Poţi liniştit să îţi depui demisia pentru că eşti conştient de imposibilitatea efectuării corecte a unei asemenea sarcini. Unde are să fie analiza, unde are să fie coroborarea cu restul sistemului legislativ, unde are să fie studiul de impact, studiul socio-economic sau juridic? Ei bine, nu mai e!
Neplăcute legi sunt şi cele nescrise, dar sunt de multe ori mai acceptate, la fel cum e acceptată şi sintagma binecunoscută...”vezi legislaţia în vigoare”! Cu toate acestea, am acceptat să rămânem alături de conducătorii noştri şi să le acordăm credite peste credite în speranţa că până la urmă vor demonstra că există cu un anumit motiv acolo. Probabil că pentru ca acest lucru să se întâmple, ar trebui să cunoască ei în primul rând motivul pentru care sălăşluiesc acolo...

Culturalizarea

Parţial integralizată în interiorul maselor, ar trebui să facă parte din ecosistemul natural în care respirăm zilnic. Pe de altă parte este şi parţial înţeleasă de către populaţie ca fiind ceva ce există undeva, şi într-un anumit mod este lipită de fiecare dintre noi. Ei bine, cultul, cultura, culturalizarea, concepte care stau ca şi fundament la dezvoltarea exponenţială a unei societăţi în curs de dezvoltare, în cadrul acestei societăţi în particular se pare că sunt prost interpretate.
Subliniez că ceea ce redau mai departe sunt propriile-mi păreri şi opinii, ca de altfel tot ceea ce fac şi ce reprezint pe acest blog!!!
Necesitatea unei culturi poate fi înţeleasă din punct de vedere al istoriei şi al formării continue a unei societăţi. Aceasta vine ca urmare a identificării unei anumite structuri sociale cu nenumărate aspecte artistice, lingvistice, mistice, manageriale şi chiar economice. Ei bine, construirea unei asemenea culturi se face doar de-a lungul unei perioade de timp, perioadă care înseamnă amprentarea civilizaţiei existente pe locaţia în care şi-au încrustrat vieţile generaţii de-a rândul. Dezvoltarea în sine a unei civilizaţii se face prin transmiterea amprentei culturale la generaţiile următoare, care au două posibilităţi clare: să o păstreze şi să o ducă neatinsă mai departe, sau să o denatureze adaptând-o la specificul vremii cu riscul de a pierde parte din amprenta specifică. Cazul doi este cel care transformă societatea prin alinierea acesteia la necesităţile de dezvoltarea ale contemporaneităţii şi a descendenţilor noştri.
Drept urmare, culturalizarea se aruncă asupra membrilor societăţii ca şi necesitatea actuală şi viitoare a acesteia. Să considerăm că stopajul dezvoltării unei societăţi vine în mod direct de la interferenţa acesteia cu medii ostile la transmiterea informaţiilor sau la evoluţia acesteia. În acest caz se acceptă existenţa în interiorul societăţii a persoanelor analfabete, cu doar câteva clase, axate în special pe munca exploatativă. Dar această ipostază duce la subdevoltarea ulterioară a urmaşilor acestora, a căror educaţie la fel de precară, coroborată cu lipsa accesului la anumite informaţii şi unelte datorită instabilităţii financiare a familiei, conduce spre pierderea valorilor în timp şi crearea unei curbe de dezvoltare descendente.
În consecinţă, cuvântul necesitate trebuie poziţionat pe acelaşi piedestal cu culturalizarea şi societate...

To be continued...