Despre frunză!

Se întâmplă ca uneori limba română sa ne joace feste, se întâmplă ca gramatica să fie prost percepută şi transpusă în scrierile zilnice. Pentru asta există Doom, şi nu vorbesc aici despre celebrul joc, ci despre toate modificările gramaticale pe care academicienii noştri le impun. Se mai întâmplă apoi ca uneori, viaţa să ne ceară să fim literari, să fim fantezişti, să fim închipuiţi, să fim nişte antrenori şi cuvintele să ne fie jucătorii. Ei bine, acest lucru se poate sau nu se poate...sunt oameni care reuşesc şi sunt oameni care nu au nici o tangenţă cu eminescianismele literaturii româneşti.
Sunt persoane pentru care "Frunza-i frunză, domle!". Pentru ei frunza nu reprezinta suflul vieţii în pădurile primăvăratice, acel verde mugur crescut pe o tulpină, acea gură de oxigen surprinsă în mijlocul verii când sub umbra ei un cuplu îşi promit romantic unul celuilalt iubire, credinţă şi desfătare veşnică. Frunza nu e pentru ei roşul tomnatic al copacului cu ramuri curbate şi încleştate într-un mirific şi nesfârşit vals la îndemnul vântului liniştitor al cărui glas răsună serenic în liniştea pădurii. Frunza nu reprezintă pentru ei acea petală pe care o vezi desprinzându-se de protectorul arbore pentru a coborâ inspre pământ. O coborâre lină, lentă, o ultimă joacă înainte de contactul cu suratele ei roşiatice ce îi privesc aplaudând sub picioarele tale desculţe, traseul atât de complicat. Ca o ultimă desfătare în luminile apusului de soare, se lasă învăluită de razele acestuia, de căldura lor, se lasă pradă adierii uşoare a vântului călduţ...
Nu, pentru ei, frunza e doar un organism pluricelular, a cărui menire este să asigure necesarul de oxigen prin fotosinteză! Scurt.
La urma urmei la ce bun ditamai înşiruirea de metafore şi expresii înduioşitoare, când totul poate fi explicat în doar câteva cuvinte seci şi reci. E un fapt, nu e nimic ieşit din comun...e doar o frunză...
Un joc, un mod de exprimare, o necesitate chiar reprezintă acest scris literar, aceste jocuri de cuvinte create doar pentru a "suna bine" sau pentru "a da bine"!

Changes

Se întâmplă să ne găsim în ipostaza de a schimba ceva, de a alege alte drumuri, de a intra în diferite intersecţii. Nu sunt neaparat dorite aceste schimbări şi de multe ori sunt neavenite, dar după cum spuneam, câteodată sunt necesare.
Cum trebuie să te comporţi atunci când te găseşti într-o asemenea ipostază, ce trebuie să faci, cum să abordezi problema? Întrebări ale căror răspunsuri variază funcţie de fiecare în parte. Dar baza acestor răspunsuri este aceeaşi...schimbarea. Comportament? Multă stăpânire de sine, calm şi analiză. Nu are sens să porneşti pe alt drum dacă nu ai câteva scenarii analizate înainte. Nu are sens dacă nu eşti sigur că cel puţin 50% din previziunile legate de calea pe care o apuci vor putea fi atinse. Este inevitabilă o zi dedicată gândirii, urmată de analiză. O ordine în gânduri poate fi un bun început. O carte de poveşti ruseşti spunea aproape în fiecare poveste că "noaptea e un sfetnic bun!". Asumă-ţi riscul de a gândi câteva perspective...
Comportamentul agitat nu face bine! Discuţii cu alte persoane nu fac bine...nimeni nu ştie mai bine decât tine ce se întâmplă, nimeni nu poate fi capabil să ofere o părere pertinentă şi cât de cât validă în această privinţă. Doar tu ştii ce vrei, ce îţi doreşti cu adevărat şi ce eşti dispus să sacrifici sau să rişti pentru a duce la îndeplinire. Sunt momentele de căpătâi în viaţă, momente de care toţi ne temem, tocmai pentru că ne fac să ne simţim atât de nesiguri... Nu vei ştii niciodată dacă decizia pe care ai luat-o e mai bună decât cea pe care nu ai luat-o. Cu toate acestea, dacă ceva merge rău, atunci ai să compari situaţia reală cu cea probabilă, dar la care ai renunţat. Ai să consideri că ai luat decizia greşită şi că celălalt drum ar fi fost cel bun. Dacă din contră, toate merg strună, eşti fericit şi te simţi împlinit, sunt ceva şanse să te întrebi dacă ai fi ales celălalt drum nu ai fi avut mult mai multe?
Pentru că asta suntem noi şi acesta este aluatul din care suntem făcuţi...nevoia de "self esteem", de a ne simţi mereu bine şi de a atinge noi idealuri ne face să căutăm mereu oportunităţile şi căile de a atinge aceste deziderate.
În final realizezi că sunt prea multe variabile de luat în calcul şi că există totuşi unele lucruri pe care nu prea le poţi controla. Laşi ca parte din vină să pice pe liberul arbitru, mereu acolo şi mereu prezent pentru a lua pe umerii săi greutăţile acestor decizii.
Deoarece fiecare context se prezintă diferit, orice schimbare majoră este importantă şi unică. Reprezintă acele puncte de interes din viaţa fiecăruia, puncte pe care mereu le va rememora şi pe care nu le va uita niciodată. Sunt puncte ca şi terminarea liceului şi alegerea unei facultăţi, sau căsătoria, apariţia unui copil, apariţia celui de-al doilea copil, reconversia profesională, schimbarea unui loc de muncă, divorţul, dispariţia persoanelor dragi...
Toate reprezintă momente cheie care ne reprezintă vieţile şi peste care toţi trebuie să trecem. Acestea sunt momentele care ne definesc viaţa şi care creează diferenţe între fiecare individ în parte!
Atenţie la ele şi la modul în care treceţi peste ele sau prin ele..."noaptea e un sfetnic bun".

RĂuomania #7 - Relicvă socială

Niciodată nu mi-a plăcut să fiu pesimist, ci din contră am încercat mai mereu să ţin capul sus şi să privesc cu oarecare speranţă combinată cu o doză importantă de indiferenţă nonşalantă înspre viitorul spre care ne îndreptăm. Dar mereu mă întorc în acelaşi punct, punct în care contemplarea acestui traseu este întreruptă de o evoluţie mai puţin obişnuită a naturii în sine. Putem să considerăm oscilatorie şi botanică existenţa anumitor personaje din jurul nostru. Jalnice specimene, manipulate în definitiv de cei care sunt întradevăr capabil să creeze diferenţe şi să mişte rotiţele. Păpuşarii sunt cei care intervin în cursul lin al timpului, aruncând în mijlocul cărării câte un excrement de câine pe care inevitabil îl întâlneşti. Problema e că nu contează dacă îl sari, sau îl ocoleşti, pentru că oricum îi simţi mirosul fetid şi înţepător. Stomacul se revoltă şi încerci să te îndepărtezi cât mai mult de asemenea situaţii...Suntem oare nişte laşi pentru că permitem existenţa acestor persoane incapabile de a schimba ceva în poziţii atât de nedemne de capacităţile şi expertiza lor?
Pentru lămurirea fiecăruia, este vorba despre o recentă numire a unui tânăr de 28 de ani la conducerea Electrica Furnizare Transilvania Nord. Sunt numiri politice, sunt manageri care au fost instruiţi în instituţiile de stat, crescuţi acolo, la fel ca şi copiii de trupă. Nu are habar despre ce se întâmplă cu el, dar se preface că este rege peste regatul său. Asemenea parveniţi şi excrescenţe comuniste vor duce ceea ce a mai rămas din ţara noastră departe în hăuri negre. Vor distruge încet economia şi tot ceea ce la un moment dat avea de oferit. Vom suferi din cauza lor şi ne vom uita cu jind la vecinii noştri cum pot şi noi nu...noi vom fi mereu în ipostaza de privitori la televizor la ştirile prezentate de Esca, aşteptând cu sufletul la gură ca cineva, undeva şi cândva să facă ceva! Şi da, uite, se fac...şi încă cum se fac! TOate se fac pentru ca cineva să profite şi restul să moară de foame, că doar deh, suntem proşti, suntem săraci!
E uluitor ceea ce se întâmplă, dar tocmai aceste lucruri arată adevăratele cutume ale statului român! Nu are rost să ne mai minunăm sau să mai aşteptăm ceva...curând nu are să mai vină...pentru noi nu mai există cei 7 ani biblici de bunăstare, ci plăgi continuue cauzate de lipsa controlului şi de salivele prelinse pe bărbile nesăţioşilor şi ....

Aici vă puteţi lămuri despre ce naiba am urlat mai sus!

Când ospătarii se oftică...

Gros....Obraz

Şi sunt printre noi, deşi câteodată ascunşi dar sunt aici, există, convieţuiesc...Sunt cei care niciodată nu se satură de a construi un grohotiş porcesc în jurul lor doar din dorinţa de a părea emancipaţi. Sunt cei care sunt mereu nemulţumiţi, sunt cei al căror avarism poate fi caracterizat doar de către personajele celebrului IL Caragiale.
Te uiţi mirat la cel care aşteaptă la trecerea de la semafor alături de tine. E un om ca oricare altul, un om normal...acel om care nu iasă cu absolut nimic în evidenţă. E doar un oricare altul. Dar nu, el nu crede asta! În viziunea lui, el ştie şi chiar crede şi este convins de faptul că lumea atârnă atât de greu pe umerii săi! Nu se poate coborâ la nivelul tău, pentru că hainele pe care scrie Adidas sau Puma nu merită să stea pe corpul destul de precar construit al acestui om. Îl vezi cum aşteaptă nerăbdător să treacă, apoi pasul pe care îl face cu secunde înainte de a apărea culoarea verde...simte nevoia de a fi primul! Paradoxal e că deşi pare a se grăbi, la apariţia culorii verzi îl cuprinde o stare atât de apatică încât pe la jumătatea trecerii de pietoni îl prinde culoarea roşie, culoare pe care o ignoră în totalitate, lăsând să se înţeleagă din comportamentul său că îl doare fix undeva de cei care aşteaptă nerăbdători ca dobitocul să treacă strada!
Ei bine, ei sunt printre noi, sunt nişte alienaţi care îşi caută disperaţi locul într-o societate în care nu aveau ce să caute în primul rând...Sunt nişte specimene care niciodată nu vor putea fi satisfăcuţi, pentru simplul motiv că le lipseşte singurul organ care le-ar putea oferi această stare...creierul! Îi vezi mereu ţâfnoşi, mereu înţepaţi, mereu agitaţi! Îi recunoşti abia de la a doua conversaţie din păcate pentru că din prima ei încearcă să fie cât mai umani cu putinţă. Statutul lor însă nu le permite aşa ceva, şi inevitabil dau cu băţul în baltă într-un mod cât se poate de grosolan...la fel ca şi obrazul lor de altfel!
Scăpări de genul acesta are oricine, e de înţeles, dar se pare că pentru ei este o stare de fapt, este chiar personalitatea lor care le dictează modul acesta de viaţă...bazat în totalitate pe minciună, înşelătorie şi denaturarea continuă a existenţei lor în cadrul unei societăţi.
O întâlnire cu un asemenea specimen nu poate decât să te marcheze pentru ceva vreme...rămâi stupefiat, costernat şi fără alte apelative pentru a descrie mai departe scenariul!

RĂuomania #6 - Pâinea cu unt şi cu sare

Pâine cu unt şi cu sare...mâncarea românului lovit de ciocanul creditării în timp ce îşi sprijinea capul pe nicovala scăderii dramatice a salariilor şi creşterea şomajului. Din când în când, între două lovituri mai ia câte o gură de aer şi mai cumpără câte o roşie de la pieţarul ce îşi petrece zilele la taraba plină de aşa zise legume tradiţionale româneşti...Şi uite aşa ingurgitează delicatesele oferite de natura mai nou atât de neînduplecată. Pfoaaa ce prostii mai zic şi eu!!!
Auzi, natura...Ce naiba, natura l-a adus pe omul mâncător de pâine cu unt şi cu sare în stadiul de a mânca pâine cu unt şi cu sare? Dacă la natură putem să îi spunem guvernul României, parlamentul României, atunci aşa o fi. Dar până atunci, să ne revoltăm asupra celor care nu sunt capabili nici măcar să subvenţioneze pe cel de la tarabă care îţi vinde ocazional câte o roşie importată din Turcia pentru că iasă mai ieftin decât să cultivi o seră pe plaiuri româneşti. De ce asta? Pentru că nimeni nu te sprijină când vrei să îţi aduci utilităţile la dracu în mijlocul câmpului, sau când vrei să îţi construieşti o piaţă de desfacere, sau când vin controalele de la vampirii nesătui de la gardă sau de la finanţe. Nuu! Toţi vor să te aducă şi pe tine la acea masă îndestulătoare şi plină de fantezie...pâine cu unt şi cu sare.

Suntem distruşi de către cei cărora le-am pus în braţe puterea...le-am pus un drac că şi-au luat-o ei singuri! Oameni buni, trăim în secolul 21! Nu mai suntem animale preistorice şi nici unilaterari inchizitori sau barbari cuceritori! Am construit timp de atâţia ani o societate bazată pe valori şi etici morale! Ce se întâmplă cu ea? De ce în anumite locuri poate să funcţioneze atât de bine, pe când la noi pare a fi în acelaşi stadiu ca şi acum două mii de ani...Burebista ăsta de băsescu o să transforme curând steagul României într-un stindard sub forma unui lup! Incredibil cât de prost pot să funcţioneze sisteme sub oblăduirea unor oameni atât şi atât de hapsâni, nemiloşi, egoişti şi dezinteresaţi...Dar...wtf, asta e Răumania, ţara tuturor posibilităţilor!

Am fugit să mănânc şi eu ceva...sper să mai am roşii, că unt şi sare sigur găsesc prin frigider!!!

Comentarii

Nimeni, nimeni nu zice niciodată nimic...toată lumea tace, rar se mai întâmplă ca cineva să se gândească la importanţa unui cuvânt aruncat în urma a tot ceea ce a citit. E important faptul că a trecut pe acolo, că a venit şi-a aruncat privirea peste câteva articole, a citit două titluri, i s-a părut interesant unul dintre ele, aşa că a început să citească. După nici măcar trei fraze a realizat tâmpeniile pe care urmează să le lectureze şi faptul că nu îi aduc nici o productivitate.
Cu toate acestea rămâi şi citeşti în continuare de dragul celui care cică se chinuie să compună toate tâmpeniile astea. EI bine, el nu se chinuie...niciodată nu durează mai mult de zece minute un amărât de articol! Cu toate acestea niciodată nu vede comentarii...de ce?
E conştient de viteza cu care trece timpul în aceşti ultimi ani, e conştient că prea puţină lume e interesată de bulshituri literare, de elucrubaţii mintale şi combinări interesante de cuvinte. Epoca eminesciană şi boemitatea au trecut de multă vreme...au dispărut în această ferventă şi actuală luptă pentru supravieţuire pe care Darwin şi acoliţii lui ne-au lăsat-o pe umeri!
Un comentariu...dacă tot pierzi timpul cu cititul unor cuvinte care probabil pentru tine nu au nici un înţeles sau care nu sunt menite să rămână prea mult timp înfipte în creier.
Un comentariu pentru a înţelege dacă merită, dacă acele zece minute merită transformate în jumate de oră şi acea jumătate de oră cine ştie...poate merită a fi transformată într-o ocupaţie secundară! Dar un comentariu poate face diferenţa! Atâta timp cât lumea stă ascunsă şi fiecare citeşte din colţul său, fiecare tăcut, fiecare contemplativ, nu o să poţi să performezi la capacitate mai mare. Poate că vrei un articol gen Sandra Brown...la cerere l-am oferit...poate că vrei altce...poate că ceva nu place...poate că ceva deranjează....
Autorul e incapabil de a face corecturi! A declarat acele zece minute mult prea mult pentru cele insignifiant de puţine comentarii pe care un amărât articol le are...
Nu plânge după ele, dar plânge după exprimare...şi fiecare are dreptul să o facă, iar ceea ce nu înţelege e de ce nu se şi pune punctul pe I?
Să vedem...putem să începem cu o huiduială!

Boala sec douăşunu

Răcit în toiul verii...ca să vezi! După ce am trecut toată iarna cu zece paractemoale, mă răcesc acum, la 40 de grade celsius în mediul înconjurător! E ciudat, pentru că nu ştii transpiraţiile dacă sunt de la temperatura peste limită a corpului tău sau temperatura peste limită a soarelui arzător de August. Dar uite aşa începem să ne învăţăm corpul, învăţăm să îi dăm cele necesare în vederea evitării îmbolnăvirilor de orie fel.
Şi lumea te priveşte diferit, parcă ai fi un lepros ce nu are ce să caute în societate. Se gândesc la ce e mai rău, la malarii, la fel de fel de microbi transmisibili aeropurtaţi, chiar şi la o eventuală finalitate morbidă. Pentru că aşa suntem noi, moştenitorii atâtor specii de microbi evoluaţi genetic pentru a face faţă transformărilor climatice şi corporale. Gazdele pe care le caută sunt fie pentru incubaţie, fie le folosesc ca şi parc de distracţii. Dacă am putea să punem o taxă pe microbi... mai ales pe efectele lor! Distrugem populaţii întregi de microbi doar pentru a creea altele. Creem altele doar pentru a realiza noi medicamente şi noi metode de combatere. Şi toate acestea cine le suportă? Costul lor unde este? ..... La mine, eu, eu cel care m-am îmbolnăvit acum vara, pentru că un microb aeropurtat a transformat ceva în organismul meu, făcându-l mai slab, mai expus în faţa diferitelor pericole, mai uşor de atacat. Acum mă văd nevoit de a merge în farmacia de la colţ pentru a-mi cumpăra un pumn de medicamente al căror efect se lasă aşteptat. Dar microbul creat de unii pentru ca alţii să se îmbolnăvească în toiul verii, le aduce la primii o căruţă de bani din partea celui de la celălalt capăt.
Suntem moştenitorii unei specii bolnave după cum spuneam mai sus, suntem moştenitorii unei posibile extincţii, suntem moştenitorii unei vieţi precare şi plină de durere. Vezi în jurul tău bătrâni care după o viaţă de muncă nu îşi permit să îşi cumpere un pachet de medicamente sau să facă lucruri pe care cât timp au muncit nu au avut timp să le facă...vezi bătrâni care sunt daţi afară din casele lor pentru că nepoţii şi chiar copii le-au folosit casele ca şi gir pentru un credit care le-a permis achiziţionarea unei maşini (care le-a crescut cu două puncte nivelul în societate)...dar cu ce preţ!!!
Vorba unui prieten, „Suntem proşti, sunem săraci!!!” Să trăieşti Bugnare!