Let's do it, Romania!

Un proiect, o mişcare iniţiată de către estonieni în data de 28 Ianuarie 2010...”Let’s do it” se numeşte. 8 luni mai târziu, în Cluj, mai mult de 5000 de persoane se mobilizează pentru a-şi dedica o jumătate dintr-o călduroasă zi de sâmbătă pentru a aduna gunoaiele pe care connaţionalii noştri le-au aruncat oriunde altundeva dar nu la coşul de gunoi. În acceaşi zi, site-ul dedicat proiectului arăta existenţa a mai mult de 73.000 de useri înscrişi în acest proiect. Toţi având acelaşi gînd...să participe activ la schimbarea în bine a României. Trebuie să demonstrăm românilor că avem cultura necesară pentru a trece pe o treaptă superioară în calea dezvoltării.
Zonele de curăţare au fost variate. Au fost adunate gunoaie de lângă lacuri, păduri, din poieniţe, pârâuri. Mii de saci de gunoi au fost utilizaţi în acest scop. Gunoaiele adunate au fost repartizate pe categorii. Multe categorii. Hârtii, plastic, metal, sticlă, au fost categoriile principale, urmând ca acesta să fie împărţite în incinerabile sau reciclabile.
Proiectul a însemnat două etape, marcate fiecare cu doze mari de publicitate şi promovare. În prima etapă au fost cartate zonele în care predominau gunoaie. Chiar şi această cartare a fost realizată de către voluntari. Ei, cu ajutorul unui GPS determinau coordonatelor zonelor în care existau gunoaie, urmând ca echipa tehnică de la proiectul „Let’s do it, Romania” să încarce aceste coordonate pe hărţi cu ajutorul unui soft special. A doua etapă a constat în adunarea acestor gunoaie.
Organizarea a fost mai mult decât reuşită. În data de 25 Septembrie, Clujul, la ora opt dimineaţa, era trezit. Forfota şi agitaţia din apropierea Iulius Mall dovedea faptul că proiectul se bucură de un succes răsunător. În apropierea orei nouă, parcarea devenise neîncăpătoare, iar organizatorii au început să distribuie tricourile echipelor prin intermediul şefilor de echipă. Erau pregătite autocare, autobuze, microbuze, destinate transportului voluntarilor la coordonatele pe care fiecare echipă le primise.
Toată lumea era determinată să producă o schimbare, toate figurile păreau să spună acelaşi lucru : „Let’s do it Romania!”. Mare parte dintre participanţi erau tineri, dar printre ei, apărea câte un părinte, câte o personalitate importantă pentru economia Clujului. Este o realizare imensă mobilizarea unui atât de mare număr de persoane pentru susţinerea unui proiect. Vedem prin acest număr oameni care încă mai speră că România nu este sortită eşecului, nu încă. Nu atâta timp cât mai avem un cuvânt de spus şi mai putem să aducem un aport pozitiv în acest sens. Am arătat şi lumii totodată că trebuie să fim recunoscuţi ca şi parte integrantă din procesul de modernizare al teritoriilor mai slab dezvoltate.
Drumul către coordonatele în care urma să se desfăşoare următoarea etapă a proiectului a însemnat observarea tinerilor care şi-au dat concursul pe deplin la realizarea cu succes a acestui proiect. Sunt aderenţi la fel de fel de organizaţii nonguvernamentale. Sunt oameni cu facultăţi, mastere şi doctorate. Sunt doctori, sunt sociologi, sunt programatori, sunt fizicieni, sunt economişti. Dar sunt şi elevi. A fost chiar şi şoferul microbuzului. A luptat alături de fiecare cu gunoaiele aruncate de-a lungul timpului! Fiecare şi-a găsit o motivare pentru a participa. Fiecare speră ca la un moment dat, implicarea lor să ducă la o finalitate.
Participarea la strânsul gunoaielor a însemnat o experienţă unică. Un aport de indignare faţă de cei care produc aceste gunoaie, faţă de lipsa unui program guvernamental de ecologizare a teritoriului ţării. De asemenea, indignare faţă de inexistenţa unei taxe pentru companiile care produc hartie, pet-uri, sticle. O taxă care să fie folosită în scopul organizării unei asemenea curăţenii naţionale anuale. Companiile de genul acesta produc, dar implicarea în reciclarea produselor lor este minimiă.
Fiecare dintre români trebuie să înţeleagă că trăim într-o mizerie de nedescris. Din această cauză gunoaiele persistă, pentru că „acolo unde mai sunt aruncate 10 gunoaie, mai merge unu!” Aceasta este mentalitatea celui care aruncă gunoiul în apa unui râu, sau la marginea drumului. Pentru ca imaginea României să fie una perfectă, atunci trebuie să participăm în mod direct şi activ la acest lucru.
De aplaudat iniţiativa „Let’s do it Romania”, şi sper ca pe viitor să existe tot mai multe asemenea proiecte, mai ales având în vedere faptul că s-a văzut interesul crescut faţă de această iniţiaţivă. Să mulţumim celor 73.000 de oameni înscrişi!

Pozitivism, sau....

Care ar fi ideea de a fi mereu trist, mereu încruntat, mereu anost? Să nu ai speranţă că o problemă nu are o soluţie, e o eroare fatală! Să nu crezi că poţi să treci peste orice, e din nou lipsă de încredere în sine...să nu crezi că ceva nu te poate afecta, atunci clar greşeşti.
Oricum ar fi şi oricare ar fi drumul pe care îl alegi în viaţa asta câteodată atât de plină de cacao, este imposibil ca tot timpul aceasta să fie maro şi să pută îngrozitor! Este o accepţiune biblică existenţa necondiţionată a ciclicităţii. De ce nu s-ar aplica şi aici? Cazul unei vieţi de fapt este un ciclu de întâmplări rele şi bune. Generalizăm pentru a nu intra în amănuntele întâmplărilor care ar putea apărea. Dar ele sunt când rele, când bune. Problema e starea de spirit. Stare de spirit care depinde în mod direct de ciclicitate. Adică dacă astăzi s-a întâmplat ceva urât, atunci şi mirosul a devenit putred şi starea mea de spirit începe să cultive porumb prin arături.
Pe de altă parte, dacă într-o zi se întâmplă ceva frumos, atunci şi starea de spirit te ridică în sfintele ceruri...cu ce viteză o să pici de acolo!!!Inevitabil...
Dar precum încercau să demonstreze şi băieţii de la What the Blipp do we Know, o gândire pozitivă, atrage şi întâmplări pozitive. Adică ei încearcă să ne spună că noi putem să produce întâmplările sau cel puţin finalitatea lor prin atitudinea adoptată. Pozitivismul continuu atrage mai mult pozitivism de la persoanele din jur, ceea ce ar putea fi catalogat furt parapsihologic...Pentru că dacă eu atrag pozitivismul persoanei de lângă mine, atunci înseamnă că întâmplarea acelei persoane va avea în mod sigur o finalitate împuţită...finalitate care iniţial îmi era dedicată! Aşa că cei cu filmul ne învaţă cum să furăm parapsihologic... interesant!
Vreau să fiu pozitiv, vreau să fiu fericit, vreau să fiu creativ, vreau să fiu un om care îşi trăieşte plăcerile! Plăceri care nu pot fi definite ca şi plăceri decât în momentul în care finalitatea acestora este pozitivă...Aşa că să fim pozitivi! Să fim nişte hoţi pozitivi!

Integrare socială

În reţelele de socializare de fapt...E o integrare pe orizontală, unde eu te cunosc pe tine, tu cunoşti pe altcineva şi în final, eu o să cunosc şi pe acel altcineva. Dar cu ce mă ajută pe mine sau cu ce mă încântă faptul că îl cunosc pe respectivul? Nici măcar nu e reconfortant să ştiu că îl am acolo în listă şi că poate, peste ceva vreme, cândva...Nu!
Sunt persoane care au mii de prieteni...probabil îşi promovează imaginea prin nişte poze vechi pentru că cele noi arată nişte oameni livizi, aduşi de spate şi cu cearcăne, oameni care nu s-au mai ridicat de ceva vreme din faţa calculatorului, oameni pentru care lumina zilei le atinge retina doar prin intermediul geamului dublu termopan din faţa biroului. Sunt cei care într-o zi liberă dau faţă în faţă cu aerul curat o singură dată, pentru cinci minute doar pentru a merge până la magazinul din colţ să îşi cumpere ceva de ronţăit sau un pachet de ţigări. Apoi fug repede înapoi şi dau un clik pe refresh pentru a vedea dacă nu a lăsat cineva un post între timp...
Unde sunt scrisorile, unde sunt vremurile în care cărţile erau cei mai buni prieteni, unde sunt vremurile în care aveai prieteni? Oare devii un sociopat? Te uiţi în oglindă, cearcănele te sperie, muzica parcă e aceeaşi, lumina e tot artificială. Alţii parcă ies mai mult, parcă încearcă să renunţe la a creşte oi şi vaci într-o fermă artificială care îţi distruge neuronii unul după altul. Mai bine îţi înneci creierii în alcool în fiecare seară decât să foloseşti reţelele sociale pentru a-ţi găsi prieteni virtuali.
Hai că îţi dau un Tweet, să vedem dacă îţi place. Pfoai, e ziua ta de naştere! Ce noroc cu Facebook şi Hi5 că m-au anunţat...nu aş fi ştiut nici într-o mie de ani, Ar trebui să le faci cont şi la părinţi şi bunici ca să nu le uiţi cumva zilele de naştere.
Suntem dependenţi...dar nu de aer curat! Suntem dependenţi de tehnologie şi fără ea am fi nişte invizibili, nişte necunoscuţi. Suntem dependenţi de reţelele de socializare, le oferim baze de date cu o groază de informaţii unor oameni, pe gratis. Facebook are o bază de date cu adrese de e-mail de 500 de milioane de persoane. Nu cred că aţi vrea să faceţi calculul să vedeţi ce valoare înseamnă...
Pfoai, am fugit să văd cine mi-a dat un buzz, am dat sonorul la maxim ca să aud dacă îmi scrie cineva!
O să ajungem ca şi în cărţile lui Asimov, unde oamenii nu se mai întâlnesc, ci comunică doar prin intermediul hologramelor...De altfel, aşa cum jumătate dintre poveştile lui Jules Verne s-au îndeplinit, de ce nu s-ar îndeplini şi poveştile lui Asimov?

Despre frunză!

Se întâmplă ca uneori limba română sa ne joace feste, se întâmplă ca gramatica să fie prost percepută şi transpusă în scrierile zilnice. Pentru asta există Doom, şi nu vorbesc aici despre celebrul joc, ci despre toate modificările gramaticale pe care academicienii noştri le impun. Se mai întâmplă apoi ca uneori, viaţa să ne ceară să fim literari, să fim fantezişti, să fim închipuiţi, să fim nişte antrenori şi cuvintele să ne fie jucătorii. Ei bine, acest lucru se poate sau nu se poate...sunt oameni care reuşesc şi sunt oameni care nu au nici o tangenţă cu eminescianismele literaturii româneşti.
Sunt persoane pentru care "Frunza-i frunză, domle!". Pentru ei frunza nu reprezinta suflul vieţii în pădurile primăvăratice, acel verde mugur crescut pe o tulpină, acea gură de oxigen surprinsă în mijlocul verii când sub umbra ei un cuplu îşi promit romantic unul celuilalt iubire, credinţă şi desfătare veşnică. Frunza nu e pentru ei roşul tomnatic al copacului cu ramuri curbate şi încleştate într-un mirific şi nesfârşit vals la îndemnul vântului liniştitor al cărui glas răsună serenic în liniştea pădurii. Frunza nu reprezintă pentru ei acea petală pe care o vezi desprinzându-se de protectorul arbore pentru a coborâ inspre pământ. O coborâre lină, lentă, o ultimă joacă înainte de contactul cu suratele ei roşiatice ce îi privesc aplaudând sub picioarele tale desculţe, traseul atât de complicat. Ca o ultimă desfătare în luminile apusului de soare, se lasă învăluită de razele acestuia, de căldura lor, se lasă pradă adierii uşoare a vântului călduţ...
Nu, pentru ei, frunza e doar un organism pluricelular, a cărui menire este să asigure necesarul de oxigen prin fotosinteză! Scurt.
La urma urmei la ce bun ditamai înşiruirea de metafore şi expresii înduioşitoare, când totul poate fi explicat în doar câteva cuvinte seci şi reci. E un fapt, nu e nimic ieşit din comun...e doar o frunză...
Un joc, un mod de exprimare, o necesitate chiar reprezintă acest scris literar, aceste jocuri de cuvinte create doar pentru a "suna bine" sau pentru "a da bine"!